Fiind perioada în care au fost vacanțe, am profitat și noi de câteva zile pentru a ne relaxa în dulcea Moldovă a lui Ștefan, mai la munte, mai la ski, mă rog, cu privitul mai ales, în Vatra Dornei. Toate bune și frumoase, și a venit și momentul luării mesei. Sunt o groază de variante de a lua masa acolo. Aș putea pomeni Casa Bucovineană, restaurantul hotelului Carol, restaurantul hotelului Dorna, fostul Alpin, pentru cunoscători sau restaurantul pensiunii Vânătorul.
Ce mi-a atras atenția într-o seară a fost modul în care o opătăriță lua comanda. Nu e vorba despre ce spunea, ci despre atitudinea non verbală. Deși și tonul cu care spunea cuvintele nu era tocmai cel mai potrivit. „V-ați hotărât ?!!” spus așa ca și cum ar zice „hai că mai am și altceva de făcut”, spus cu o privire exigentă care spunea „să nu dea ăl cu coarne să nu vă fi hotărât”, m-a făcut să devin atent. Era la masa alăturată. Și am început să observ discret. Fătuca proțăpită lângă un cuplu cam dezechilbrat, ea prea înaltă și preocupată de coafura ei, el dădea impresia că ieșise cu ea în lipsă de ceva mai bun, îi scruta cu o privire de vătaf. El cam ezitant, nu prea se putea hotărâ, nu prea știa ce își dorește, după părerea mea, probabil că alimenta și comportamentul opătăriței.
Oricum nu îl justifica. Pentru că după mine, văzut și la alți chelneri profesioniști, un comportament de preferat era cel care propunea niște sugestii. Sugestii venite din ceea ce și-ar fi dorit clienții. „Aș putea să vă recomand produsul ăla sau ălălaltul, care e preparat așa și așa”. Sau „cum vi s-ar părea produsul x sau produsul y”. Pentru că aici ar putea să facă sugestiile funcție de prețuri. Ar putea începe cu un preparat mai scump și să facă down sales apoi. Sau ar putea să-i propună produse similare. Bine asta însemna să știi meniul, să știi prețurile din meniu, să știi cum se prepară mâncărurile alea. Și asta ar fi însemnat că chelneriței chiar i-ar fi plăcut ce face. Asta aș fi vrut să-i spun eu chelneriței. Însă m-am abținut pentru că nu era treaba mea și apoi cred că m-aș fi amărât tot eu pentru că, probabil, fata m-ar fi tratat cu un imens sictir.
Aspectul ăsta cred că este consecința directă a deficitului de învățători, de dascăli în toate domeniile. Nu cred că mai există undeva prin țară licee cu profil de alimentație publică cum se numeau pe vremea lui Ceaușescu. Acolo învățai cum se ține șervetul pe mână, pe ce parte servești, pe ce parte iei de pe masă, care e ordine de luare a comenzii când sunt mai mulți la masă și alte detalii de felul ăsta care fac diferența. Și o să spuneți că-s mofturi. Că unde mă cred. Poate aveți dreptate, dar a adăuga valoare ar însemna să mă faci să mă simt, dacă nu special, măcar bine în acel loc. Să mă faci să simt că prețuiești faptul că am ales locul tău unde să cheltuiesc niște bani. Și asta ar însemna ca proprietarul să știe toate astea, să vrea să fie perceput locul lui ca un loc specia. Pentru că atunci fie le va arată chiar el angajaților cum se face, fie îi va trimite la școală. Și așa, calitatea serviciilor va crește, inclusiv banii ce se vor cheltui în acel restaurant.
Tare mi-ar place să aflu părerile voastre, a celor care lucrați în vânzări, despre abordarea fetei. Vouă cum vă place să fiți serviți la restaurant ? Contează modul în care vă tratează chelnerii ? Sau faceți abstracție de comportamentul lor și vă bucurați de moment ? Dar și a voastră, a celor care mergeți în restaurante să luați masa, să vă întâlniți cu prietenii, cu partenerii de afaceri sau pur și simplu să vă simțiși bine.
coltul cu idei 