Stoicismul, mai e de interes ?

De ceva vreme am vrut să termin cartea lui Marcus Aurelius unul din reprezentanții de seama ai curentului stoic. Un curent filozofic, antic care a seduc multe minți ilustre. Ce știam eu despre stoicism era că sunt adepții îndurării, a caznelor. Și așa am ajuns să citesc „Gânduri către sine însuși”. Și cu ce am rămas….

Păi ar fi de spus că stoicii erau adepții determinismului. Care este o axiomă pentru ei. E oarecum ca ciobănașul moldovean din Miorița. Totul este predestinat, iar omul superior, care este în concepția lor, filozoful, trebuie să accepte cu bucurie transformările, încercările, durerea, simplitatea chiar și din partea celor care îi nedreptățesc.

Apoi, Marcus Aurelius susține că transformarea este parte intrinsecă a Universului, a Zeului. Efemeritatea este dată tocmai de această transformare a tuturor lucrurilor și ființelor.

Durerea trebuie primită cu bucurie pentru că duce la înălțare. Mai bine zis, acceptarea ei duce la înălțare, căci zice Aurelius, trupul e doar un înveliș pentru suflet.

Disprețul celorlalți trebuie primit cu echilibru și cu îngăduință, fără pizmă. Și poate fi o ocazie de a preda binele, în privat, fără a-l pune pe acela în situație jenantă public, de a deveni îndrumătorul, mentorul aceluia.

Optimismul este o stare apreciată de Marcus Aurelius. Determinismul mai capătă o formă. Individul este singurul care hotărăște destinul său. Dacă vrea să urmeze o cale, de el depinde și de nimeni și nimic altceva.

Observația lucrurilor și fenomenelor este specifică filozofului și ea duce la reprezentările lucrurilor și a fenomenelor și, astfel, la analiza lumii. Inteligența este extrem de apreciată, ca o caracteristică firească a filozofului.

Omul trebuie să-și împlinească menirea conform planurilor Universului. Și astfel, trebuie să îndure, cum am mai spus, durerea, teama, oprobiul.

Ca argument al efemerității lucrurilor arată că gelozia, invidia, avere, aprecierea publică, toate sunt efemere în față transformărilor, deci și a morții.

Există după Aurelius, o înșiruire de vieți, de îndatoriri ale acestora. Cum am spune azi, o înșiruire a generațiilor.

Omul trebuie să fie aproape de natură, căci aceea este starea lui naturală. Și astfel va știe mai bine cine e.

Natura nu lasă resturi. Dacă nu poate crea un om din ceea ce a rămas, ei bine, face un arbust, un pom fructifer astfel încât totul să rămână un întreg și nimic să nu se piardă.

Zeii îi ajută pe oamenii superiori, pe filozofi, s-și atingă scopurile.

Acceptarea condiției umane este calea spre fericire sau spre superioritate, în opinia lui Marcus Aurelius. Predestinarea, conștientizarea ei, duce către acceptare, și așa spre mulțumire.

Binele comunității este și binele cetățeanului. Iar cetățeanul trebuie să-și subordoneze interesele binelui general.

Bunătatea și toate virtuțile și analiza lumii trebuie exersate precum exercițiile fizice.

O observație externă cărții este aceea că deși a fost unul din cei mai buni împărați romani, sau tocmai de aceea, a fost unul din cei mai înveterați prigonitori ai creștinilor. De ce ? Pentru că statul, imperiul roman se bază pe ideea credinței în zei. Ce diferență față de azi ! Iar creștinii promovau renunțarea la idoli, care erau inclusiv împărații roman, ce aveau statui la care se făceau jertfe, ofrande și care erau venerate precum cele ale zeităților. Aveau un adevărat cult al personalității acești împărați romani. Iar creștinii care promovau jertfa, renunțarea la idoli și erau monoteiști, erau un pericol pentru stabilitatea nu numai a Romei, dar și a Ierusalimului și a tuturor provinciilor stăpânite de romani.

Oricum curentul acesta stoic este, după mine, bine venit în educația tinerilor, mai ales în aceste vremuri în care lipsa de responsabilitate, lipsa unui program și lipsa crasa de obiective profesionale, spirituale și aspiraționale este uriașă. Valorile stoicilor, aplicate, întăresc caracterul. Exact așa cum focul întărește oțelul. Și, din punct de vedere istoric, se vede că stoicismul a precedat creștinismul. Cu naivitățile evidente stoicismul a căutat partea luminoasă din om și a fost completat exemplar de valorile moralei creștine. De altfel Europa de azi nu ar fi nimic fără contribuția romanilor și a grecilor la cultura și la istoria continentului.

Restul e tăcere….și acceptare cum ar zice Marcus Aurelius…