Sursa foto : România TV
Într-una din gărzi am avut o experiență interesantă pentru mine. În consultații fiind vine un pacient, cam de 60 de ani, împreună cu soția din dotare, agitați nevoie mare că au o urgență. Aproape că ne-au tras de mânecă, asta în timp ce noi rezolvam niște epistaxisuri, sângerări pe nas, internate, sau aduse cu ambulanța. Deci urgențe reale !
I-am trimis în UPU, să evalueze urgența acestora, care după aspectul clinic, nu era chiar o urgență. Au revenit în scurt timp, foarte revendicativi. Buun. Să examinăm. O reacție alergică, declarativ, la un medicament. Din punct de vedere al OL-ului, evaluarea privea libertatea cailor aeriene, ce sunt evaluate printr-o examinare numită laringoscopie indirectă, ce presupune să mă uit în laringele pacientului cu o oglindă. Nu intru în detalii. Pacientul era bine clinic.
Ei surpriză ! Pacientul nu stă să fie examinat. Încercăm toți, iar când îl examinez eu, are o reacție extrem de energică, aproape că îmi înghite oglinda cu care îl examinam. Motivează că nu rezistă, că el nu poate face această examinare, să găsim altceva, altă metodă să-l examinăm. Rămân perplex, mă enervez, mai ales că erau cazuri mult mai grave ce așteptau. Oricum evaluarea cea mai importantă trebuia făcută de o altă specialitate, care trebuia să îi recomande conduita de urmat.
La rece m-am gândit dacă am reacționat profesionist. Într-un spital de urgență, în care consulturile trimise de UPU, aduse de ambulanțe sunt PRIORITARE am de a face cu atitudini de acest gen. Nu este prima și cu siguranță nu e nici ultima. Am dreptul să mă enervez ? Am dreptul să refuz să consult felul acesta de pacient ? Acel pacient care este refractar la indicațiile medicilor, care pune la îndoială recomandările medicilor. Este etic să alocăm resursele necesare situațiilor de urgență ? Pentru că, de cele mai multe ori, nu sunt urgențe. Trec peste faptul că se consumă aiurea resurse cu transportul solicitărilor exagerate, că să mă exprim elegant, cu ambulanța. Trec peste faptul că nu sunt foarte care criteriile de triere în UPU. Dar dacă pacientul crede că se negociază în regim de urgență… Este mult mai dificil de rezolvat cazurile din triajul de urgență !
Sigur, pentru fiecare dintre noi, cazul nostru personal, este cel mai important. Dar oare chiar așa este ? Oare nu ar trebui să evaluam noi înșine, ca pacient, obiectiv, situația celorlalți ? Ce anume ne dă dreptul să apostrofăm medicii că nu ne „rezolvă” mai repede ?
Sunt întrebări pe care le port cu mine și care sunt convins că vor mai apare de-a lungul timpului când voi fi în triaj, la consultații, pentru că educația sanitară a populației generale este mirifică, dar lipsește cu desăvârșire. Și uite așa mai violentăm încă odată sistemul acesta sanitar șchiop, care scârțâie din toate încheieturile de câte ori un pacient, pe de-a întregul îndreptățit, strigă pe holurile spitalelor că el plătește asigurări, și are drepturi.
Și toată lumea din sistem face echilibristică să-l rezolve, în scârțâitul general, înfiorător al unui sistem ce stă să se facă bucăți….
coltul cu idei 
Mulțumesc ! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu placere. Te astept aici si cu opinii.
ApreciazăApreciază
Citeam articolul despre UPU… constat că nimic nu s-a schimbat în cei şapte ani de când nu mai lucrez în „sistem”…
ApreciazăApreciază
Cu siguranță s-au schimbat lucruri. Dar nu știu dacă toate în bine…Oricum sistemul trebui up-datat. Se așteaptă și câte 4-5 ore până să fii preluat. Dacă și assitența primară și ambulatorul și-ar face corect treaba poate n-ar mai fi așa….Te mai aștept cu opinii și sugestii aici. Toate bune.
ApreciazăApreciază
Voi reveni cu siguranță …
ApreciazăApreciază
Hm. Lucrez de peste 16 ani in minunatul nostru sistem de stat ca medic, fara o posibilitate reala de a „schimba placa” (a se citi – „a merge in privat”). Am lucrat 2 ani in UPU, prin 2010. S-au schimbat multe de atunci pe-acolo, dar mai sunt lucruri care continua sa ma deranjeze – lipsa colaborarii profesionale intre noi, ca medici, „trantitul” – plimbatul – pacientului dintr-o parte in alta, ajung sa fac in sectia mea lucruri care numai de mine NU tin, alerg si ma zbat pentru „bine” (whatever…), binele pacientului si a familiei lui, in principiu, dar la capatul unei zile pline de o sumedenie de succese, care mai de care mai medicale :)… ajungi sa te bucuri daca ai scapat tu, ca medic, cu viata, si intreg la minte, sa ajungi acasa la ai tai, sa te bucuri de viata pe care, totusi, o ai si tu.
Ma deranjeaza atitudinea asta de „eu sa fiu acoperit” si restul nu mai conteaza, sau conteaza mai putin.
Ma deranjeaza nedreptatea care se face celui fara voce, si faptul ca nimeni nu e dispus sa isi asume acea „voce.”
Ma deranjeaza prostia cu titlu de intelepciune. Si comentariile celor „atot-stiutori” intr-ale medicinei (a NU se ignora ghilimelele 🙂 ), ale celor care prefera sa ramana neinformati sau dezinformati, care sunt in stare sa te desfiinteze pentru ca i-ai informat, sau ca incerci sa respecti dreptul pacientului inainte de interesul sau castigul tau personal sau al lor. Dar mai bine sa nu ma pornesc.
Stiu insa un lucru, pacientul si familia lui nu va fi de regula sensibil la durerea altuia(cu exceptia cate unui bun-simt cu totul invechit…). Indiferent de diferenta notabila a gravitatii celuilalt caz, va prima durerea LUI, problema LUI, prioritatea LUI, in detrimentul oricarui alt criteriu logic sau logistic. Oricum, daca indraznesc sa ma interpun in calea lui (sau a drepturilor lui imaginare – „dreptul unui VIP de a primi un loc la rezerva, chiar daca asta inseamna sa scot afara din pat un alt pacient mai putin VIP”… et c), pazea.
Sa ma fereasca Dumnezeu sa fiu NEdiscriminatorie. Si sa tratez pe toata lumea la fel. Desi am jurat ca o voi face. Mda. Din tainele medicinei romanesti. Actuale si postmoderne.
Sau ma incapatanez sa tin la principii, si platesc un pret mare. In cate o zi, prea mare.
ApreciazăApreciază
Cred că sistemul acesta ineficient, care direcționează tot, indiferent dacă are justificare sau nu, a se vedea scosul dopurilor de ceară într-un spital terțiar care mai e și de urgențe, este cel care pune tensiune suplimentară pe medici și asistente, plus presa mereu în goană după rating. Și cred că trebuie la un moment dat făcută separarea între spital de urgență și spital cu indicații elective. Oricum, ar fi super fără medicina făcută la televizor și promovarea meritocrației. Ca obiective pe termen mediu și lung.
ApreciazăApreciat de 1 persoană