Noaptea coboară peste Spitalul Universitar

Și astăzi voi avea consultații de ambulator. Deh sunt de gardă. Și dacă le spun prietenilor și familiei că sunt de gardă o să zică că nu îmi mai ajung banii,că nu mă mai satur de bani. Degeaba cred că le-aș spune că rezidenții în anii mici nu sunt plătiți, că probabil unii medici primari ar considera o insultă o astfel de pretenție. Iarăși o să scot dopuri la pacienți neasigurați, cu educație minimală, care nu o să respecte din nou indicațiile pe care le voi da din nou…Nici nu știu ce să fac… Să mă enervez din nou, a nu știu câta oară, sau să mai spun odată și încă odată…Mulți dintre pacienți ar putea să stea la rând în policlinică să își rezolve problema, dar e mai simplu dacă vin în spitalul de urgențe și ne grevează activitatea noastră a tuturor cadrelor medicale. Sigur, există obligația legală de a asigura consultațiile de ambulator. Însă m-am întrebat de foarte multe ori : este firesc ca într-un spital terțiar, universitar, să scoatem dopuri de ceară ? Și asta pentru că, teoretic, după un dop de ceară se poate găsi o otită ? Mai vin și ambulanțele, evident fără să se oprească în U.P.U., cum ar fi normal, să li se facă fișă de internare, sa fie direcționați către clinicile de care au nevoie. Poate o sa pățesc și eu ca colegul meu de alaltăieri, când o să trebuiască să resuscitez în O.R.L. pacient cu infarct miocardic care face sincopă aici. Deh, trebuie să vedem dacă nu are dopuri….Exagerez, evident, cum ar sune unii colegi, primari. Poate doamnele asistente din U.P.U. nu o să mai facă triajul din ușă azi. Poate. Puține șanse…

Tamponăm o pacientă cu mulți factori de risc, hipertensiune, diabet, și care se miră că are epistaxis. De la ce o fi pățit asta ? Ce să îi spun ? Că trebuia să meargă lunar medicul de familie, măcar să își măsoare tensiunea. Mi-ar spune probabil că medicul nu vine decât două zile pe săptămână la cabinet la ea ]n sat. Sau că nu are bani de medicamente. Bașca că sunt medicamente gratuite, chiar dacă nu prea știm cât efect au, dar au ceva efect. Evident că vrea să fie internată, să mai facă o injecție, o perfuzie, chiar dacă nu este asigurată. Deh, e dreptul ei. Ce să îi spun ? Că 3 zile de spitalizare costa 1200 de lei numai partea hotelieră ? Oricum nu ar înțelege. Și nu vreau să ajung la televizor. Oricum, nu așa. Toată lumea, presa, pacienții cred că medicii și asistentele nu fac altceva decât să greșească, că nu vor altceva decât șpagă, și asta în contextul în care există un deficit acut de medici, de asistente medicale, că nu există ghiduri de bune practici în majoritatea specialităților, că spitalele nu sunt solidare în răspunderea juridică cu medicul pentru că de multe ori spitalele nu sunt în stare, din motive diverse, obiective sau subiective, să asigure cele necesare, tehnic vorbind, actului medical.

Mă întorc la inter-clinice. Măcar aici nu trebuie să mă lupt cu nimeni. Le terminăm și pe alea și mergem să facem contravizita. Deocamdată totul este bine. Să sperăm că nu o să mai sîngere nimeni, că nu o să se sufoce nimeni, și o să fie liniște. Poate și noaptea va fi liniște, nu vor veni plăgi cervicale. Poate nu o să-și mai taie nimeni gâtul, nu o să mai fie mușcat nimeni de gât,de niciun animal, sălbatic sau domestic, cum au fost cele de zilele trecute. Am avut noroc până acum, azi.

Începe noaptea, într-un spital universitar din România, țară UE, unde echitatea socială ar trebui să fie aliniată cu cea din Uniune, unde ar fi etic să beneficiezi de servicii medicale dacă ai contribuit, măcar o perioadă cât de mică. Nu înțeleg de ce nu spune nimeni că serviciile medicale au costuri mari, sunt a doua industrie după apărare ca și costuri. Mergem mai departe împreună cu Hipocrate, gândindu-mă că dacă bunica mea ar ajunge într-un spital, ferească Sfântul, un coleg va face tot ce poate, cu ce are ca să o ajute.

Și noaptea coboară peste Spitalul Universitar….