Naționalismul fără fond

Naționalismul românesc și fundamentele lui inexistente

Este subiectul zilelor și al lumii. Globalism versus naționalism. Și tocmai de aceea, pentru că e bine să fim realiști, am așternut aceste gânduri.

Au fost zile în care am crezut cu tărie că naționalismul este salvarea noastră, a românilor. Pentru că aveam eroii naționali, pentru că aveam familiile întemeietoare ale statului modern, cele alungate de sovietici, pentru că, în mintea mea, incomplet informată, noi îmșine era singurul resort de renaștere….

Și așa am ajuns, la un moment dat, la Mogoșoaia. La castelul Bibescu, care de fapt e al lui Brâncoveanu și care m-a intrigat și pentru că aflasem că Martha Bibescu, zic unii istorici, a avut un rol mai important în crearea statului modern român decât Maria Saxa Coburg. Veșnica noastră problemă națională…..Care e mai frumoasă, mai deșteaptă, mai devreme acasă….

Despre Maria de Hochenzollern, sau Coburg-Saxa, am citit, se știa, e ca o propagandă, că l-ar fi îmblânzit pe Clemanceau, că l-ar fi certat pe ambasadorul și primul ministru britanic, prin ascendența ei la casa regală a Britaniei și, astfel, ar fi contribuit la nașterea României mari. Că regina ar fi fost, de fapt, adevăratul conducător, că i-ar fi plăcut viața, ca să mă exprim efemistic, știam, și sunt documente multe. Opinia mea e că România a avut doar doi regi : Carol I și regina Maria. În rest, vânare de vânt…..

Însă cartea de mai sus, făcând apel la documentele din arhiva națională românească, la fonduri private de documente și corespondențe, din Romînia și Franța, o prezintîm autobiografic romanțat pe prințesa Bibescu, născută Lahovary. Un destin trist la început, nedorită de propria mama și neglijată, se sădește în ea o dorință acerbă de reușită care va sta la baza oricărei reușită a ei, de mai apoi, în orice domeniu. Căsătorită cu descendent de a lui Bibescu, cu ramificație în familia Brâncoveanu, care a și construit castelul Mogoșoaia, devine o figură importantă în peisajul moden al Bucureștiului. Și apoi moartea singurului frate, cel care trebuia să asigure descendența masculină a familiei, moare de febră tifoidă, va aduce o marginalizare perpetuă din partea mamei, tatăl său fiind cel care va fi pansamentul sufletesc pentru tânăra prințesă și unul din modelele masculine ale vieției ei. Un gând aparte este legat de faptul că partidul conservator din care făcea parte Lahovary, Tătărăscu va fi cel care va încerca o mediere a poziției lui Carol I între Antantă și Puterile Centrale, proiect care a căzut odată cu capitularea Italiei.

Căsătoria cu Bibescu, dincolo de primii ani, se va încadra îm normele vremeii, adică, de complezență, George Bibescu căutându-și fericirea într-un lung șir de amante, de altfel compensat parțial de Martha de-a lungul vieției ei. Cea care va face diferența și care le va face căsnicia diferită de majoritatea celor din epocă, este chiar soacra ei care, prin confidențele despre căsătoria ei, îi spune tinerii nurori că a renunțat la privilegiile unei familii nobiliare franceze vechi și cu situație pentru a veni cu soțul ei într-o țară în care nici măcar limba nu o cunoștea, o țară de la capătul pământului, așa era considerată la Paris România, nu că azi ar fi altfel, a făcut-o să își îndrăgească soacra și să facă altfel decât majoritatea prințeselor din epocă.

Ce mi-a mai rămas mie în minte este că Martha a rămas în Bucureștiul ocupat de Mackensen, conducând un spital de campanie, că pe seama acestei situații, dar și a unei idile cu prințul moștenitor al Germaniei, i s-au pus în seamă o groază de adjective. Că ar fi spioncă, că l-ar manipula pe prințul german, și indirect, deciziile politice și militare germane, a fost acuzată că ar fi sfida-o pe regina Maria astfel, rămânând în Bucureștiul ocupat în timp ce regina și toată suita s-a retras la Iași, că a știut să-și creeze și s-a folosit de numeroasele relații mondene ce au devenit, unele, diplomatice mai târziu, adică ambasadorii și nobili străini, care aveau și funcții diplomatice sau chiar politice, ce o admirau pe timp de pace și îi căutau favorurile, în timp de război și restriște au ajutat-o cavalerește.

Apoi, este cumnata prințului Stirbey, recunoscutul amant oficial al reginei Maria. Iar aici am avut un oarecare șoc aflând că nu Maria era așa de populară, că nu știa deloc românește când a ajuns în țară, dar că Barbu Stirbey ar fi sfâtuit-o să învețe românește, să se îmbrace în costum nțional românesc, să fie populară, într-un cuvânt să  fie Maria. De altfel, Maria a fost comfidenta și prietena Marthei, sau invers, ani de zile, până când intrigile le-au făcut rivale. Castelul de la Posada al Bibeștilor a fost refugiu nu doar pentru Maria, ci și pentru Ferdinand. Fără a avea conotații romantice. Maria era nemulțumită de Nando, cum era alintat, pentru că nu reușea să se impună în fața unchiului Carol I. De altfel, prusacul cu metalitatea lui spartana, descrisese foarte exact lumea mondenă decadentă românească, cu nimic mai prejos sau mai idealistă decât cea de azi. Adulterul, minciuna, trădarea erau ceva firesc în saloanele mondene ale Bucureștiului. Iar regele german o simțise pe propria piele.

Ideea de cordon sanitar apare de pe atunci când Martha Bibescu, între timp autoare de texte și scriitoare, vorbește de mișcarea legionară, pe care o detestă. Încă o progresistă franțuzită….. Alături de Știrbey, și de alți oameni politici și diplomați, s-a lansat și a participat cu bună știință la manevrele oculte legate de neutralitatea Principatelor până în 1916, de lobbyul, cum s-ar zice acum în USA, pentru protejarea României de către anglo-americani, în eforturile zadarnice de a întoarce soarta României de sub gheara sovietică. Nu s-a sfiit să joace la două sau la mai multe capete….Să discute și cu britanicii, și cu germanii, și cu sovieticii. Cu toată lumea, în interesul țării sale, România. Aici e un ton ușor admirativ pentru că mi-aș dori politicieni măcar cu jumătatea abilităților ei pentru că situația este, din nou, gravă și foarte gravă.

Un alt detaliu care m-a uluit a fost faptul că țăranii români încă erau fără pământ, în ciuda promisiunii lui Carol I și a lui Ferdinand pentru cei care luptaseră în primul război…..De aici și din faptul că evreii dețineau mare parte din resurse vine contextul apariției mișcării legionare, în opinia mea.

Mogoșoaia a fost restaurată de două ori, însă o bună parte a fost distrusă de sovietici. Faptul că Martha, prin intermediul ambasadorului comunist român la Paris reușește să impună recunoașterea de cître comuniștii români drept monument istoric castelul de la Mogoșoaua, este o mare realizare personală.

O notă personală pentru Liiceanu : o carte de aproape 70 de lei să arate așa după o singură citire ???!!!! Rușine !!!!!

Nu vreau să lungesc prea mult textul, dar înainte de a vă ândemna să citiți această carte, nu pot să nu constat că cei care au stăpânit și condus România în ultimele multe secole, nu au fost românii…..Îmi pare râu să fluier ân biserică, cum zice românul, dar Cantacuzino, Lahovary, Sturdza, Știrbey, Ghika, nu sunt români…..Sunt greci fanarioți la origine. Sigur, în atâtea secole s-au mai amestecat cu adn-ul românesc, deși dacă te iei după ce se scrie în această carte, rata consaguinității era foarte mare îm aceste familii, uneori înspăimântătoare, cu toate că majoritatea erau ortodocși…. Că tot am pomenit de Ghika, am aflat că castelul din Comănești a familiei Ghika a fost folosit drept reședințpă de fiica Marthei Bibescu și a soțului ei, fiind moștenirea familiei soțului.

Și mă mai chinuie o idee, mai ales legat de ultimele evoluții electorale europene. Încep să cred că elitele financiare, deci conducătoare, schimbă păpușile din față pentru a mulțumi „prostimea”, deci pentru a avea liniște, în timp ce banii și profitul tot în buzanerele lor intră. Asta că să mai subliniem încă odată, dacă mai era nevoie, că statul nu a fost niciodată democratic, ci un instrument, mai abuziv sau mai subversiv de exploatare.

Așadar înclin să cred că România a fost condusă accidental de lideri români în decursul istoriei. Că oameni precum Mihai Basarab, Ștefan Mușat, Alexandru Cuza, Ioan Antonescu, chiar Ceaușeșscu, au fost excepțiile istoriei României. Jaful și desconsiderarea națiunii, dacă o fi existat vreodată ideea de națiune, a fost regula……

Mi-ar plăcea foarte mult să mă înșel, dar deocamdată ceea ce i se întâmplă acestei țări nu-mi permite altă concluzie…..      

Și la final vă pot recoamda o carte care nu face decât să susțină ideeile de mai sus….