Cine nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete.
Corespondența dintre mareșalul Antonescu și oamenii politici, Brătianu, Maniu este extrem de sugestivă. Ceea ce se întâmplă azi este exact continuarea dinamicii socio-politică. Aceași corupție, lipsă de asumare, critică cât încape, dar doar de pe margine, și învinovățirea celorlalți.
Antonescu a fost adus din domiciliu forțat de Carol II care nu mai reușea să țină țara în frâu. Desființase partidele politice, încurajase tacit crearea mișcării legionare și a politicilor acesteia, și apoi l-a adus pe mareșal să facă ordine după ce legionarii riscau să dărâme țara.
Sunt câteva informații care, probabil sunt în arhive, dar până acum nu s-au făcut atât de publice. Ce am notat este că sârbii au atentat la Banatul românesc, că țara se confrunta cu o problemă mare economică, populație refugiată, resurse esențiale traiului reduse, armată germană pe teritoriul național într-o pseudo-ocupație, cu un contract exclusiv de import-export, păgubos pentru România.
La fel de adevărat că geopolitica era extrem de limitativă. Ca și azi, Franța și Anglia deja cedaseră România, sau sfera lor de influență fusese spartă de germani, și apoi, de ruși. Iar politica românească avea de ales între URSS care desființase de facto țările baltice care se aliaseră cu ei, și Germania lui Hitler care ne lăsase fără Basarabia, fără Ardealul de Nord, fără Cadrilater. Ca și acum și atunci incompetența și ticăloșia politicienilor a dus țara fix în zid. Ezitările și lipsa de asumare a unei politici a costat România rapturile teritoriale. Inabilitatea de a se pune la masă și a găsi un compromis a făcut ca istoria cu Constantinopolul să se repete…. În plan politic conceptul de „balama” ne-a adus, ca țară, doar consecințe negative. Jucând la două capete, sau la mai multe, câmd cu Rusia, când cu Franța, câmd cu Germania, am lăsat imaginea de popor neserios, duplicitar și fără onoare. De altfel trădarea de la 23 august 44 este susrsa răului ce s-a abătut peste România pentru 70 de ani și poate mai planează și azi gândindu-mă la situația de azi a României.
În ciuda cutumelor cum că Antonescu era un dictator, fără viziune sau cu viziune limitată, în dialogurile epistolare cu Maniu și Brătianu îl descoperim ca analist atent și fin, cu o politică de o claritate militară, sigur, un pic cam fixistă, dar probabil e legată de caracterul loial și perseverent al mareșalului.
Ce este impresionant e că și atunci, ca și acum, politica și politicienii erau corupți, mercantili și cabotini. Este notoriu participarea lui Dinu Brătianu în societatea Letea, care era finanțațată prin devize, nu sunt sigur că am înțeles exact ce sunt alea, un fel de credit de stat, și acesta, Brătianu, îl critică pe Antonescu pentru condițiile proaste de creditare în timpul războiului. De altfel, Antonescu a început „românizarea”, a se citi naționalizarea, firmelor importante din telecomunicații, poșta, transporturi, concesionate de Maniu și Brătianu străinilor. Sună cunoscut ?? E firesc ca toată lumea, românii, evreii, britanicii să-l dorească mort, rușii erau încuracați de un român adevărat care le dădea de lucru suplimentar în instaurarea „omului nou”.
Iarăși un lucru pe care nu-l știam, Donauland. Adică reunirea Banatului, a unei părți din Serbia de azi și din Bulgaria, a populației germane, sub protectoratul Reichului. Ce explică multe din ziua de azi. Populația etnică germană beneficia la acele vremuri de regim special, cam cum sunt azi maghiarii din Transilvania, desconsiderând statul român și pe români și bazându-se exclusiv pe sprijinul Rechiului. De altfel, și din alte surse, știu că populația de origine gemrană din Transilvania și Banat a activat în forțe fidele Berlinului, uneori chiar din sânul Armatei Române. Iar Antonescu știa de astea. Din capitolul greșelile mareșalului. De altfel, acest aspect, dependența excesivă de Germania, i-a fost adusă cel ai frecvent ca reproș mareșalului, și , se pare că pe bună dreptate. Exporturile și importurile erau exclusive aproape, cu Germania, Italia și prea puțin cu celelalte state. Dar cine ar fi făcut negoț cu o țară dușmană ???
Iarăși, reiese din corespondență, preocuparea ungurilor, în alianță cu bulgarii, de a lua și Transilvania de Sud. Basarabia și Bucovina au beneficiat de investiții majore în linii de cale ferată și de telefonie, în ideea conectării cu România. Șocant pentru mine a fost că localitățile din jurul Bucureștiului, azi suburbii de lux, nu aveau drumuri nici măcar pietruite pentru acces în capitală, astfel încât iernile erau destul de greu de trecut pentru cei de pe lângă București.
Proiecte majore de infrastructură, hidrocentrala de la Porțile de Fier, de la Bicaz, legătura Bumbești Jiu, au fost inițiate de către mareșal, comuniștii tăind panglica, cum s-ar zice azi…..
Situața armatei și reproșirile către Antonescu că o neglijează par că l-au atis cel mai tare pe Antonescu. Așa aflăm o imagine nouă, pe care nu am mai întâlnit-o în spațiul public, a unei evacuări deficitare a răniților de pe linia frontului, în condiții precare, fără asistență medicală optimă, cu deficiențe majore în aprovizionarea logistică, vorbind de primul război mondial. De asemenea, Antonescu recunoaște o deschidere totală față de Germania, atât economică cât și militară, dotarea și schimbarea moralului armatei datorându-se și acestui aspect. Sugerează o implicare informativă operativă a lui Brătianu și Maniu în favoarea britanicilor și americanilor, sugerând că sunt dovezi în acest sens, probabil din fișele informative. Aceștia notificau intențiile și acțiunile politico-militare ale românilor către anglo-saxoni.De altfel, se vorbește de acțiuni de propagandă evreiască din Londra, probabil prin intermediul BBC, de denigrare și diversiune în defavoarea regimului Antonescu. Și doar până aici dacă ne-am opri, realizăm că erau destui români și străini, care-l doreau „scos din joc”.
Situația politică era foarte asemănătoarea cu cea de azi : corupție, demagogie, înregimentări ale politicienilor intereselor străine, americane și britanice, dezinters față de situația economică, alta decât cea a firmelor proprii și a apropiaților, contracte sifonate din banii statului, lipsa preocupării pentru înzestrarea armatei și a unei strategii de politică externă. De altfel, Antonescu răspunde și justifică participarea lui dincolo de Nistru. O renunțare acolo ar fi însemnat ostilizarea armatei germane care ar fi trecut la represalii, în țară, dar să și favorizeze cedarea întregului Ardeal maghiarilor. Susținerea economică și militară a armatei române era dată exclusiv de Germania, iar o retragere din război nu ar fi făcut decât să aducă România la faliment, literalmente. În plan extern am fi ajuns, cum de altfel am și ajuns, dezonorații Europei și cei care au plătit de 3-4 ori facturile altora, fără să fie responsabilitatea lor.
Doncolo de aceste considrente politice, vorbește de onoare, poate decadentă într-o lume a intereselor, iar responsabilii de marasmul politico economic, în opinia lui Antonescu, sunt „marii oameni politici” pe care i-am considerat cu toții până acum. Brătianu, Maniu, Stirbey, Tătărăscu.
E o carte foarte utilă pentru ați face o imagine clară, autentică, căci se prezintă ambele puncte de vedere, ale ambelor „tabere”, fără romanțe și marketare. O radiografie rece, exhaustivă și care nu prea îmi dă motive de optimism, cel puțin mie, pentru viitorul Românieie și datorită izbitoarei asemănări cu situația de azi.
Probabil că și de aceea titlul este „Epistolarul infernului”…..
