Cine nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete.

Corespondența dintre mareșalul Antonescu și oamenii politici, Brătianu, Maniu este extrem de sugestivă. Ceea ce se întâmplă azi este exact continuarea dinamicii socio-politică. Aceași corupție, lipsă de asumare, critică cât încape, dar doar de pe margine, și învinovățirea celorlalți.

Și pentru că trebuie să facem pace cu trecutul, prin asumarea adevărului, a tot adevărului, cred că primul pas este să aflăm acest adevăr, așa cum a fost el nu cum l-au rescris cuceritorii. Iar când scriu cuceritorii, nu mă refer exclusiv la sovietici, ci și la Vestul colectiv, cum se zice azi, pentru că ne-au vândut și ăia ca pe niște vite….

Antonescu a fost adus din domiciliu forțat de Carol II pentru că acesta din urmă nu mai reușea să țină țara în frâu. Desființase partidele politice, încurajase tacit crearea mișcării legionare și a politicilor acesteia, de care s-a folosit în planurile mârșave de control și spoliere a României împreună cu gașca de hoți și ticăloși din jurul lui și a primei concubine, și apoi l-a adus pe mareșal să facă ordine după prostiile legionarilor, dar și a partidelor care riscau să dărâme țara.

Sunt câteva informații care, probabil sunt în arhive, dar  până acum nu s-au făcut atât de publice și care dau azi o cu totul altă lumină unor situații, lucruri și vecinătăți. Ce am notat este că sârbii au atentat la Banatul românesc, că țara se confrunta cu o problemă mare economică, populație refugiată, resurse esențiale traiului reduse, armată germană pe teritoriul național într-o pseudo-ocupație, cu un contract exclusiv de import-export, păgubos pentru România. Și sunt lucruri care trebuie asumate de toată lumea : de conservatori/naționaliști, de continuatorii „marilor oameni politici” care nu au fost decât, poate, mai școliți ca cei de azi, de adepții comunismului și neomarxismului sionist, de omul de rând preocupat de istoria țării sale.

La fel de adevărat că geopolitica era extrem de limitativă. Ca și azi, Franța și Anglia deja cedaseră România, sau sfera lor de influență fusese spartă de germani, și apoi, de ruși. Iar politica românească avea de ales între URSS care desființase de facto țările baltice care se aliaseră cu ei, și Germania lui Hitler care ne lăsase fără Basarabia, fără Ardealul de Nord, fără Cadrilater. Ca și acum și atunci incompetența și ticăloșia politicienilor a dus țara fix în zid. Ezitările și lipsa de asumare a unei politici a costat România rapturile teritoriale. Inabilitatea de a se pune la masă și a găsi un compromis a făcut ca istoria cu Constantinopolul să se repete…. În plan politic conceptul de „balama”, promovată de Maniu și Brătianu, ne-a adus, ca țară, doar consecințe negative. Jucând la două capete, sau la mai multe, când cu Rusia, când cu Franța, când cu Germania, am lăsat imaginea de popor neserios, duplicitar și fără onoare. De altfel trădarea de la 23 august 44 este sursa răului ce s-a abătut peste România pentru 70 de ani și poate mai planează și azi gândindu-mă la situația de azi a României. Iar aici trebuie să-și asume responsabilitatea, în opinia mea judecând după datele din această carte, dar și din altele care au a bază documente secrete și mai puțin secrete de acum, toți. Atât Antonescu care, cu bună știință și cu un exagerat simț al onoarei a mers dincolo de Nistru, dar mai ales de Brătieni, de Maniu și țărăniști, de socialiști și de comuniștii lui Botnarenko, adică Botnăraș, cât și de regimul carlist corupt și amoral, ca să nu zic chiar imoral…..Cu toții, în simbria străinilor, mă refer și la „democrații atât de galonați”, dar și la așa zișii naționaliști ai lui Sima.

În ciuda cutumelor cum că Antonescu era un dictator, fără viziune sau cu viziune limitată, în dialogurile epistolare cu Maniu și Brătianu îl descoperim ca analist atent și fin, cu o politică de o claritate militară, sigur, un pic cam fixistă, dar probabil e legată de caracterul loial și perseverent al mareșalului. Iar pentru omul de rând, obișnuit numai cu ambiguități, cu suciri de opinie și poziție, cu minciuni evidente ale politicului, această abordare francă și directă era mai pe placul lui, ca și azi.

Ce este impresionant e că și atunci, ca și acum, politica și politicienii erau corupți, mercantili și cabotini, așa cum am mai scris mai sus. Este notoriu participarea lui Dinu Brătianu în societatea Letea, care era finanțată prin devize, nu sunt sigur că am înțeles exact ce sunt alea, un fel de credit de stat, și acesta, Brătianu, îl critică pe Antonescu pentru condițiile proaste de creditare în timpul războiului, favorabile germanilor. De altfel, Antonescu a început „românizarea”, a se citi naționalizarea, firmelor importante din telecomunicații, poșta, transporturi, concesionate de Maniu și Brătianu străinilor. Sună cunoscut ?? E firesc ca toată lumea, românii, evreii, britanicii să-l dorească mort, rușii erau încurcați de un român adevărat care le dădea de lucru suplimentar în instaurarea „omului nou” care trebuia să fie anațional și cât mai amoral.

Iarăși un lucru pe care nu-l știam, existența așa zisei Donauland. Adică reunirea Banatului, a unei părți din Serbia de azi și din Bulgaria, a populației germane, sub protectoratul Reichului. Ce explică multe din ziua de azi. Populația etnică germană beneficia la acele vremuri de regim special, cam cum sunt azi maghiarii din Transilvania, desconsiderând statul român și pe români și bazându-se exclusiv pe sprijinul Rechiului. De altfel, și din alte surse, știu că populația de origine germană din Transilvania și Banat a activat în forțe fidele Berlinului, erau plutoane în SS, și uneori chiar în sânul Armatei Române. Iar Antonescu știa de astea. Asta din capitolul greșelile mareșalului. De altfel, acest aspect, dependența excesivă de Germania, i-a fost adusă cel ai frecvent ca reproș mareșalului, și , se pare că pe bună dreptate. Exporturile și importurile erau exclusive aproape, cu Germania, Italia și prea puțin cu celelalte state. Dar cine ar fi făcut negoț cu o țară dușmană ???

Iarăși, reiese din corespondență, preocuparea ungurilor, în alianță cu bulgarii, de a lua și Transilvania de Sud. Basarabia și Bucovina au beneficiat de investiții majore în linii de cale ferată și de telefonie, în ideea conectării cu România. Șocant pentru mine a fost că localitățile din jurul Bucureștiului, azi suburbii de lux, nu aveau drumuri nici măcar pietruite pentru acces în capitală, astfel încât iernile erau destul de greu de trecut pentru cei de pe lângă București.

Proiecte majore de infrastructură, hidrocentrala de la Porțile de Fier, de la Bicaz, legătura Bumbești Jiu, au fost inițiate de către mareșal, comuniștii tăind panglica, cum s-ar zice azi…..

Situația armatei și reproșurile către Antonescu că o neglijează par că l-au atins cel mai tare pe mareșal. Așa aflăm o imagine nouă, pe care nu am mai întâlnit-o în spațiul public, a unei evacuări deficitare a răniților de pe linia frontului, în condiții precare, fără asistență medicală optimă, cu deficiențe majore în aprovizionarea logistică, în timpul primului război mondial, iar aici responsabilitatea o poartă liberalii și țărăniștii. De asemenea, Antonescu recunoaște o deschidere totală față de Germania, atât economică cât și militară, dotarea și schimbarea moralului armatei datorându-se și acestui aspect. Sugerează o implicare informativă operativă a lui Brătianu și Maniu în favoarea britanicilor și americanilor, sugerând că sunt dovezi în acest sens, probabil din fișele informative. Aceștia notificau intențiile și acțiunile politico-militare ale românilor către anglo-saxoni. Cum spuneam și anterior, acest lucru însemna că britanicii, mai ales, au pierdut literalmente bani în România în favoarea Germaniei, și asta din cauza lui Antonescu. De altfel, se vorbește de acțiuni de propagandă evreiască din Londra, probabil prin intermediul BBC, de denigrare și diversiune în defavoarea regimului mareșalului. Și doar până aici dacă ne-am opri, realizăm că erau destui români și străini, care-l doreau „scos din joc”. De altfel, vă recomand „Atentat la mareșal” a lui Florian Bichir….

Situația politică era foarte asemănătoarea cu cea de azi : corupție, demagogie, înregimentări ale politicienilor intereselor străine, americane și britanice, dezinteres față de situația economică, alta decât cea a firmelor proprii și a apropiaților, contracte sifonate din banii statului, lipsa preocupării pentru înzestrarea armatei și a unei strategii de politică externă. Iar asta este în sarcina așa ziselor partide politice, perioada de „glorie interbelică”, a fost de glorie doar pentru finanțele personale și ale familiei, precum și a susținătorilor partidelor politice. Iarăși, voi face o recomandare, „Gorila” lui Liviu Rebreanu…. De altfel, Antonescu răspunde și justifică participarea lui dincolo de Nistru. O renunțare acolo ar fi însemnat ostilizarea armatei germane care ar fi trecut la represalii, în țară, printr-un comportament de ocupant, dar să și favorizeze cedarea întregului Ardeal maghiarilor. Susținerea economică și militară a armatei române era dată exclusiv de Germania, iar o retragere din război nu ar fi făcut decât să aducă România la faliment, literalmente pentru civilii din țară. În plan extern am fi ajuns, cum de altfel am și ajuns, dezonorații Europei și cei care au plătit de 3-4 ori facturile altora, fără să fie responsabilitatea lor. Sigur că nu erau foarte multe posibilități….În opinia lui Antonescu, și cred că și în realitate, aveam să aflăm 50 de ani mai târziu, datorită trădării lui Churchill, nu ne rămânea decât soluția germană….Un șah dat de sovietici românilor, indirect, prin înfrângerea Germaniei, pe care Mihai Hochenzollern și hunta din jurul lui l-a transformat în șah-mat pentru România….

Dincolo de aceste considerente politice, vorbește de onoare, poate decadentă într-o lume a intereselor, iar responsabilii de marasmul politico-economic, în opinia lui Antonescu, și a mea, 🙂 sunt „marii oameni politici” pe care i-am considerat, cu toții până acum, Brătianu, Maniu, Stirbey, Tătărăscu.

E o carte foarte utilă pentru ați face o imagine clară, autentică, căci se prezintă ambele puncte de vedere, ale ambelor „tabere”, fără romanțe și marketare. O radiografie rece, exhaustivă și care nu prea îmi dă motive de optimism, cel puțin mie, pentru viitorul României și datorită izbitoarei asemănări cu situația de azi. Va fi vreodată vreo diferență față de acele vremuri și cele de azi ? Mi-aș dori să pot da un răspuns afirmativ, dar modul în care societatea este împărțită azi, polarizată între răi și buni, între pro europeni și pro ruși, într-un mod arbitrar și demagogic, nu-mi dă prea multă speranță. Poate acea pace cu trecutul, cu ideea că mareșalul Antonescu a fost un criminal de război, NU a fost, că aveam alternative geo-politice, NU aveam, că aveam o clasă politică martirizată de legionari și mareșal, NU a fost, era la fel de cabotină și coruptă, că legionarii ar fi putut salva țara, că pot fi o alternativă la ce avem azi, NU sunt și nici nu cred că puteau face altceva….Iarăși ar trebui discutată ideea celor două mișcări legionare din România, cea a lui Codreanu și cea a lui Sima….Și sentimentul rece de pe șira spinării pe care această carte mi l-a lăsat, este că adevărul îl scriu, cum s-a mai zis, cuceritorii…..Iar cel real rămâne între paranteze, ce pot fi descoperite sau nu……

Probabil că și de aceea titlul este „Epistolarul infernului”…..

Lasă un răspuns