venitrezidual

Probabil că aceia dintre voi interesați de consolidarea și extinderea venitului vostru au mai auzit acest concept. Ce este ? Este acel venit pasiv provenit din imobiliare, mobile sau dividente din afaceri.

Despre imobiliare lucrurile par să fie clare. Ai niște bani de investit, e bine să cumperi pământ sau imobile sau să construiești imobile pe care să le închiriezi sau pe care să le vinzi.

La capitolul mobile în România lucrurile sunt un pic mai puțin dezvoltate poate și datorită trecutului nostru comunist când orice inițiativă financiară trebuia să fie sub controlul partidului și astfel generațiile de CEO sau de afaceriști care ar putea să investească astăzi, au o oarecare reținere. Trebuie menționat că aceste investiții poartă cu ele riscuri mai mari sau mai mici, în funcție de gradul de profit scontat. Risc mare înseamnă profituri potențiale mari și invers. Este un întreg hațiș în acest domeniu pentru că există o multitudine de instrumente de investit și unele din ele au un randament prost dincolo de riscul aferent. Totuși există câteva opțiuni cum ar fi fondurile de pensii, obligațiunile de stat, și fondurile mutuale. Legat de fondurile mutuale trebuie spus că randamentul este mic ca  și riscul de altfel. Pentru a avea o imagine mai detaliată ar fi recomandabil să parcurgeți Tată bogat, tată sărac a lui Robert Kiyosaki și mai nou, Money mastering the Game de Tony Robbins unde se detaliază principiile și se dau chiar câteva sugestii de investiții.

Apoi o altă sursă de venit rezidual sunt afacerile care aduc acționarilor, antreprenorilor profit. Acest profit însă trebuie crescut și protejat pentru că are câteva riscuri și el. Impozitele sunt unul din ele, iar scandalul recent cu paradisurile fiscale este ilustrativ. Cu toate acestea pot exista soluții de scădere a impozitului pe profit specific fiecărei țări, în mod legal. De asemenea, trebuie menționat că peste 50% din afacerile care încep eșuează în primul an. Din acest punct de vedere francizele sunt mai protective cu investitorii. Ce este o franciza ? O rețetă. Proprietarul francizei vinde antreprenorului numele, modul de operare, produsele etc pentru o anumită sumă în schimbul căreia garantează un profit. Minusul acestei modalități de afaceri este că renunți la libertatea decizională și antreprenorială în favoarea siguranței profitului. De altfel nu cred că poate garanta nimeni că o franciză va funcționa pe veșnicie. Exemple de francize ar fi : cea mai cunoscută McDonald`s, unele benzinării mai functionează astfel, Shell, Moll, Gogoașa Furioasă că să cităm si francize pur românești.

venitrezidual2

Harv T. Ecker susține că pentru a avea un venit rezidual și pentru a putea avea independență financiară este obligatoriu de a avea o afacere. Același lucru este suținut și de alți antreprenori. Sigur plecând de la premiza că există o sursă de venit constant, cel mai adesea un salariu din care să poți face investițiile. Cele două cărți, în opinia mea, sunt extreme de utile pentru educația financiară a fiecăruia.

De asemenea, o opinie legată de venitul rezidual mai puteți găsi aici.

Iar aici o posibilă soluție pentru a avea o franciză.

Dacă ești sau nu de acord cu mine, lasă-mi te rog un comentariu și o adresă de e-mail și vei primi gratuit un dar de la mine care sigur îți va folosi.

Publicitate

Un gând despre „Venit rezidual

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s