Că tot a venit vara și cu toții o luăm de nebuni, sau ne vine să o luăm de nebunii prin țară sau pe aiurea, am să vă împărtășesc o experiență în draga noastră țară, și tare mi-ar place să-mi spuneți și părerea voastră…
Câteodată doctorii se mai adună să facă știință, să-și împărtășească experiențele, în ideea că pot învăța din experiențele colegilor, și astfel să scutească timp și suferința pacientului și a medicului curant. Buun. Toate bune și frumoase, dar trebuie să ajung de la Iași la Arad…638 de kilometri…Un dus…Bun, deja simt cum unii dintre voi săriți : avionul ! avionul ! Mda, nu prea intra în calcul, o să vă spun mai încolo de ce.
Bun, ne pregătim de drum, eu și cu draga mea soție, și o luăm noi în diagonala țării. Cel mai scurt traseu. Și ajungem la preafrumoasă autostradă după multe ore de condus pe drumuri județene, rapide și cam atât. Ce a fost frustrant a fost faptul că la un moment dat, după o distanță relativ scurtă, cam de 50 de kilometri am fost scoși de pe autostradă, cam în dreptul Devei. Și am mers către Arad pe un drum județean, către Nădlac, noi și tirurile care se duceau la vamă. Vă dați seama că era ultraglomerat, riscant câteodată la depășiri…Și autostrada pe lângă noi, goală, pe ici pe colea un dorel care mai dădea neconvingător cu o bidinea, cu un ciocan…Și noi pe lângă autostradă…
La întoarcere aceeași chestie. Pe lângă autostradă. Pe niște drumuri denivelate, înguste unde riscul de accidente crește exponențial. Nu mai vorbesc de uzura mașinilor care, evident este mult mai mare.
Și vă întreb pe voi : de ce să mai plătim impozite ? Să fure unu și altul ? Sau dacă nu fură, să-și bată joc niște neterminați de munca noastră ? La ce bun ? Nu mai zic că eu, ca moldovean nu am pe unde alt undeva decât pe Tihuța, unde iarăși dacă plouă, dacă ninge, riscurile de accidente cresc foarte mult. Și zic asta ca unul care ca și voi au trecut pe acolo, pe Tihuța sau pe oricare alt pas între Moldova și Transilvania. Este și alternativa avionului. Dacă știi din timp că vei face acel drum…Pentru că dacă vrei să-ți iei bilet mai din scurt, e mai ieftin să mergi cu mașina.
Ar trebui să cerem transparentizarea cheltuielilor Ministerului Transporturilor, dar și a celorlalte ministere, asta așa că știm pe ce se duc banii noștri.
Eu vă propun greva fiscală, că atunci sigur o să-i ardem la ce-i doare cel mai tare : banii. Pe care oricum nu știu să-i facă pentru că majoritatea celor din ministere au fost toată viața lor doar bugetari. Și atunci poate că o să-i motivăm măcar să nu mai fure.
Ce părere aveți ? Grevă fiscală ?