AristotelDe doi ani îmi fac rezidențiatul în O.R.L și asta înseamnă să fac lucruri manuale, noduri, incizii, suturi și altele. De multe ori te întrebi cum să faci să evoluezi mai bine, mai repede și să înveți lucruri din ce în ce mai grele.

Și așa am redescoperit ce spunea Aristotel : „Când ai de învățat un lucru, cea mai bună cale de a învăța este să te apuci să-l faci !”. Waw. Ce revelație ! De câte ori spuneam criticilor dintre colegi sau chiar din familie că poți să-mi explici sau să-mi spui de 10 ori, dacă nu mă pui să fac măcar odată, e tot degeaba. Și cred că este specific profesiilor ce cer manualitate, dar nu numai. Se vorbește despre 66 de zile, conform studiilor de psihologie aplicată, pentru a instala un nou obicei. De a crea noi circuite neuronale specifice activității respective. Excelența se obține după 10 000 de ore. Aproximativ după 10 ani.

Manualitatea „mentală” este poate mai importantă decât cea fizică, pentru că o instalează pe cea fizică. Este iarăși celebru experimentul în care echipe de baschet puse să exerseze doar mental aruncarea la coș au avut performanțe mai bune chiar decât cele care s-au antrenat fizic.

Este posibil să se întâmple asta la popoarele latine ? Sau balcanice ? Acele popoare, deci și indivizi, gălăgioși, uneori indolenți și leneși ? Spuneți-mi voi dacă greșesc. Dacă voi ați învățat exersând. Fizic și mental. Mi-aș dori să îmi spuneți că ați făcut-o. Așa aș ști că mai am o șansă să beneficiez și eu aici, în România, de servicii și produse de calitate.

Deci amicul Aristotel, acum câteva mii de ani în urmă, constatase ceva extrem de important. Poate și evident. Dar de câte ori ignorat ?

Partea bună este că putem oricând redescoperi înțelepciunea timpurilor, inclusiv pe Aristotel.

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s