Așa cum v-am promis, aici este continuarea postării despre creșterea capacităților noastre cerebrale.
Dr. Wenger citează un studiu făcut pe o comunitate de măicuțe din Statele Unite care foloseau notarea gândurilor și ideilor în carnețele la purtător, astfel încât ideile erau notate instantaneu. Ele promovau cu cerbicie activitatea cerebral continuă, iar asta a făcut pe coordonatorii studiului să constate că longevitatea lor era impresionantă : 95-100 de ani. Mai mult chiar, boli degenerative ale sistemului nervos, cum este Alzeihmer-ul, nu existau în rândul călugărițelor. Waw. Este cunoscut că Einstein avea mereu la el un carnețel în care nota mereu câte ceva. Este iarăși cunoscut faptul că se imagina frecvent călătorind pe o raza de lumină, că își imagina cum ar fi să se vadă în oglindă atunci când trece un fascicol de lumină prin spatele lui. Ce este interesant este că atunci când nota, părea cu totul absent fața de lumea înconjurătoare, așa cum povestesc cei în prezența cărora se întâmplau aceste lucruri. Faraday avea și el acest obicei, ca și Edison, și se pare că este un obicei extrem de stimulativ pentru creier. Acum gândindu-ne că astăzi copii nu mai scriu de mână, ci folosesc computerele pentru asta, mă apucă tristețea.
Și este foarte important pentru a nu crea blocaje în educația copiilor prin nivelarea proceselor cerebrale. De câte ori nu am auzit chiar noi sau nu le spunem copiilor fii în rând cu lumea ! Comportă-te ca un om mare ! Deci îi forțăm la conformism, le tăiam aripile creatoare de mici. Astfel de blocaje duc la absența „fluxului de imagini”, deci la o creativitate redusă, la o memorie modestă. Iar dacă vă strâmbați dezaprobator la aceste rânduri căutați datele studiilor pe amerindienii din rezervații unde au fost studiate două grupuri populaționale, un grup ce lăsa copii să meargă de-a bușilea, iar celălalt le interzicea acest lucru. Care copii credeți că au dezvoltat abilități motrice și creative mai bune ? Evident că cei care erau lăsați să se târască ! Așa se crea un feed back continuu legat de ce este bun și ce este rău, sau în altă cheie, ce funcționează și ce nu. Așadar este extrem de important experiența personală în a dezvolta o abilitate precum și în stimularea activității cerebrale. Orice gând orice idee determină stimularea altor zone cerebrale și astfel apariția unei alte idei.
De altfel pot să aduc ca și argument pentru importanța activității cerebrale în menținerea funcționalității și chiar a longevității unui organism, una din întâlnirile mele cu un om extrem de frumos și înțelept, un professor universitar, care la o vizită în orașul meu nu a dorit niciun alt souvenir decât o carte ! A fost locul unde mi-a cerut să-l duc, la o librărie de unde să își cumpere o noutate editorială. Waw !
De ce am scris toate aceste gânduri ? De ce ar fi important să fii mai creativ, să fii concentrat ? Pentru că am genera idei mai multe, mai bune, mai eficiente. Și nu în ultimul rând, sau mai ales pentru că așa putem să ne împlinim mai plenar profesia, să fim un membru de nădejde al familiei, un membrul cu o contribuție mai mare în societate, să fim fericiți în ultimă instanță ! Este important ? Fiecare din poate răspunde pentru el la această întrebare. Cert este că se poate, că nu este ușor și că vor fi momente în care va apare negarea, deznădejdea, renunțarea. Este un process firesc. Întrebarea este dacă vrem să ducem procesul până la capăt.
Resurese există. Astfel dacă doriți să aveți cărțile citate : „The Structre of Magic” de Richard Bandler, „Psychocybernetics” de Maxwell Maltz sau „Factorul Einstein” de W. Wenger și R. Poe nu trebuie decât să vă lăsați datele mai jos pentru a primi gratuit aceste cărți.
Întrebarea de final ar fi nu vreți să vedeți cine veți deveni la capătul acestui drum ?