Astăzi un eveniment politic m-a întristat. Ei aș, soro ! Ar putea spune unii dintre voi, mofturi ! Politica. O c….. Da. Probabil. Dar încerc să mă gândesc la Grecia. La Agora celor de acolo. Cum, poate, se respectau cei din cetate.
Ce m-a întristat ? Un politician dâmbovițean, prin adopție, vine și ne explică cum a fost el ignorat, nerespectat, el reprezentantul majorității, al votului covârșitor. Și brusc m-au luat nervii. Oare domnul ăsta a uitat că DOAR UN SFERT DIN POPULAȚIA ACTIVĂ l-a votat ??? Uită că MAJORITATEA nu a ieșit la vot ??!!!
Pe cine reprezentați dumneavoastră domnule politician ? Majoritatea ? Ha. O să mi- trântiți în față că așa funcționează democrația. Da. Și manipularea tot așa. Că asta e voia poporului. Nu ! Nu ați câștigat alegerile. Ăilalți le-au pierdut ! Și faceți o matematică simplă : câți votanți a avut președintele și câți ați avut voi ?
Poate e o nuanță pe care nu sesizați sau nu vreți să o sesizați. Dar e esențială. Și mai e o întrebare : pe noi ăștia care nu v-am votat sau care nu am ieșit la vot, când aveți de gând să ne reprezentați ? Pentru că, DA, noi nu ne simțim reprezentați ! Iar rostul statului modern, domnule politician, este de a-și proteja cetățenii de abuzurile statului. Am să reiau. Statul trebuie să se asigure că nu face abuzuri împotriva cetățenilor săi. Pentru că domnule politician, statul suntem noi ! Iar dumneavoastră niște angajați cu normă parțială, plătiți de noi. E bine să aveți asta scris pe biroul dumneavoastră în fiecare zi ! Să nu uitați de ce sunteți acolo !
Și e foarte util, sper, pentru colegii mei de generație, palma asta pe care ne-a tras-o politicul, pentru că spiritul vostru de frondă, de a nu merge la vot, că nu contează, că le arăt eu lor, sau mai știu eu ce, se întoarce, pervers, tot împotriva noastră și ne-o t…. Așa că poate, sper în deșert, că la următoarele alegeri să protestați votând !