scimbareainterioara3Acum ceva vreme în urmă mi-am făcut un bilanț al ultimului an. Așa am citit eu pe undeva că e bine să o faci pentru bunul mers al lucrurilor….Vorbind și serios, e foarte important să măsori ce ai realizat din ce ți-ai propus, indiferent despre ce obiectiv e vorba. De ce ? Pentru simplu motiv că așa obiectivezi ce ai realizat și ce mai ai de realizat, iar psihologia spune că astfel îi dai subconștientului teme.

Ei bine, am rămas un pic uimit de ce am concluzionat… Prins cu sarcinile zilnice și cu stresul zilnic ce derivă din ele, aveam impresia că nu mai văd limanul, că emoțiile negative vor fi tot ce va urma. Unul din obiectivele mele cele mai importante, stabilit acum un an și pe care mă temeam că îl voi rata,  e realizat. Nu numai asta, dar am constatat că e peste ce stabilisem eu. Waw !! E vorba de o schimbare în carieră. Importantă. Am schimbat practic modul de a-mi câștiga existeța după o lungă perioadă și experință acumulată în domeniul din care am plecat unde ajunsesem la un nivel, fără falsă modestie o spun, unde eram sunat de colegii din teren pentu sfaturi, păreri și opinii.

Unii m-au intrebat de ce am făcut schimbarea. Mi-au spus că banii vor fi mai puțini. Că voi ultimul în schemă, adică un „pârlit de rezident” ca să citez o maximă contemporană, că voi lua totul literlamente de la zero, că va fi FOARTE greu. Și știți ce ? Toate sunt adevărate !sciimbareainterioara

Și totul a plecat de la nerealizarea targetului de vânzări 4 luni consecutive. E adevărat că promovam un produs cu foarte multe dezavantaje : singurul care avea coplata în timp ce TOȚI competitorii direcți erau GRATUIȚI,  era ultimul venit în piață, cu ceva probleme de imagine la înregistrare, cunoscute de cei care eram mai vechi în companie, că avea indicație într-o patologie în care efectul lui nu era spectaculos, deci nu prea justifica prețul, din punctul pacientului de vedere. Pe lângă asta, șeful companiei de atunci voia de la acest produs vânzări ca și cum ar fi fost compensat. Asta genera presiune de sus în jos, presiune care la un moment dat a ajuns la mine. Nu e o justificare, ci o reamintire a faptelor. Unii dintre managerii mei direcți de atunci ar spune, unii au și spus-o, că singurul vinovat pentru situația în care mă aflam eram eu. Mare adevăr ! Deși la acel moment nu mi-a creat decât amărăciune și frustare, această afirmație, adevărată în esența ei, a fost declicul care mi-a adus schimbarea de peste 3 ani. Și din punct de vedere profesional, acea perioadă, am concluzionat mai apoi, la rece, a fost perioada de vârf a carierei mele în lumea corporatistă. Restul a fost o luptă, câteodată extrem de dură : să constați că ți-au rămas prea multe zile la sfârșitul banilor nu e chestie tocmai plăcută, pentru că da, eu eram vinovatul și am hotărât să decid eu ce mi se întâmplă și când mi se întâmplă. Altădată lupta a fost plină de revelație. Ca în acel banc că cine te bagă în că.. nu îți vrea neapărat răul. Iar finalul a fost cel scontat. Momentul critic !schimbare

Câteodată îmi mai spun că am plecat prea târziu din lumea corporatistă. Sir Richard Branson spune că nu are rost să trăiești visul altuia, mai ales că viața e scurtă. Și asta am spus-o și probabil că o voi spune tuturor aflați în aceeași situație : făți o strategie de ieșire dacă lumea nu te ia în seamă ! Fii inteligent și dacă un job nu mai e de tine, schimbă-l înainte să te schime el pe tine ! Am mai vorbit cu foști colegi din lumea corporatistă și am constat că am plecat la timp. Resursa umană este din ce în ce mai puțin apreciată, condițiile externe sunt din ce în ce mai des considerate vina angajaților etc.

Așadar făți o strategie financiară ! O, cât e de importantă chestia asta ! Mai ales pentru situații de acest fel. Eu am aflat-o în modul dur. De aceea, pune-ți bani de-o parte ! Chiar pe ăia pe care nu îi ai ! Fără glumă ! Poate fi glonțul de argint, cum se spunea in western-uri, mai ales în situații de acest fel. Un venit rezidual este vital ! Că este vorba de o pensie, de o afacere, de orice fel, clasică, mlm, coaching, că este vorba de bani puși la ciorap, FA-O ! Azi ! O să îți multumești la un moment dat !

Peste toate astea, experiența mea în lume corporatistă a fost una cu impact pozitiv în viața personală. Am învățat lucruri pe care nu aș fi avut unde să le învăț dacă nu lucram în branșă, despre vânzări, despre calitate, despre oameni. Am văzut locuri și oameni pe care nu aș fi putut să le văd și să îi văd. Și mai ales am învățat despre oameni. Și părțile luminoase, dar și cele întunecate. Cred că pentru un tânăr e o experiență extrem de utilă. Îl va învăța discipina, eficiența, curajul, unele corporații îl vor învăța etica, perseveranța din care, la un moment dat va veni înțelepciunea. Sun Zu spune că războinicii tineri se aruncă primii în luptă, cei experimentați așteaptă să atace adversarul. În felul ăsta le descoperă punctele tari și pe cele slabe. Un alt moment critic !apus

Unele corporații te învață standardul de bune practici într-un domeniu, ceea ce poate însemna că devii un consumator foarte educat ce pretinde calitate. Asta însemană progres

Asadar dezvoltarea personală este, dacă nu vitală, foarte importantă. Nu am să uit prima carte de dezvoltare personală citită când eram în corporație. A fost un cadou sau un premiu, nu îmi mai amintesc exact, de la șefa noastră de atunci, mulțumesc Carmen, și a fost Arta vânzării de Zig Ziglar. Un moment critic !

Pentru că de atunci cărțile de felul aceasta sunt o constantă în lecturile mele. Efectul acestui lucru e ca în morala unui banc : se vede lumea altfel ! Literalmente ! Știu că unii vor spune că sunt șabloane. Se poate. Dar sunt șabloanele care te pot duce unde îți dorești, dacă îți dorești.coltulcuideiblog4

Așadar nu trebuie să lași frica să te controleze. Și eu m-am gândit că am credite, că de mine depinde familia, că nu știu cum o să arate viitorul. Însă aceste momente ne fac să creștem, să ne autoprovocăm. Trebuie acționat cu inteligență, iar când oportunitatea apare, trebui înhățată cu ambele mâini. Dar trebuie să căutăm să fim în calea acelei oportunități pe care ne-o dorim, să căutăm momentul critic.

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s