Un răgaz pe marginea timpului

Câteodată simțim cu toții nevoia unui răgaz, un moment de respiro. Însă în zilele noastre rareori putem face asta fără mustrări de conștiință pentru că sunt sarcini de serviciu, de familie care așteaptă să le rezolvăm și simțim cum ne taie în carne trecerea nemiloasă a timpului. Și zi de zi amânăm, pe mâine, mâine amânăm pe poimâine…Și ajungem la un moment dat să ne mirăm că anii au trecut și suntem aproape de scadență și nu am făcut aia, nu am mers acolo etc.

E absolut necesar, ca și somnul aș zice, să ne luăm un răgaz pe marginea timpului și să ne analizăm pe noi înșine, planurile noastre, relațiile noastre cu ceilalți, sau pur și simplu să ne bucurăm de natură, de lucrurile frumoase din jurul nostru. O plimbare pe malul unui lac, sau într-o pădure, sau în natură în general, s-a constat că ne reconectează la eu-ul universal din care facem fiecare din noi parte. Sunt studii făcute pe acest subiect, al meditației ce au arătat că meditația este pentru noi ca  atunci când periodic acordezi un instrument muzical, fiind acel moment în care ne lăsăm pe noi înșine să ieșim la suprafață.

Un moment de liniște în care să admirăm o floare, să savurăm o cafea sau un ceai sau orice altă băutură privind agitația copiilor ce se joacă, să privim de la un loc de belvedere o priveliște ce ne vindecă sufletul, sunt lucruri menite să ne reacordeze cu scopurile și darurile noastre. Știu că poate suna așa new age, dar gândiți-vă la bunicii noștri ce își luau un moment de liniște în miezul zilei. Țăranii „făceau amiaza” sau, sărbătoarea, se întâlneau cu toții la birt, la vreo șezătoare și depănau snoave, povești și vorbe de duh. Burghezii ieșeau la restaurante celebre, se vizitau, povesteau ce au mai văzut la „Viana” sau la Paris. Și cred că și astăzi se fac lucrurile astea, însă am senzația că nu la fel de intens ca în acele vremuri.

De altfel, în literatura de motivare sau automotivațională se vorbește de acest moment de singurătate, de meditație. Robin Sharma, Zig Ziglar, Tony Robbins, cu toții, poate și alții ne sfătuiesc să facem asta. Să vizualizăm rezultatele pe are ni le dorim, dând astfel creierului, mai precis, subconștientului temă, pentru că acesta nu poate face diferența între realitate și imaginație. Și nu odată, vezi cazul lui Kekule, găsim soluții atunci când ne relaxăm, după un somn bun sau chiar după o meditație liniștită. Ei pot subscrie, din experiența personală, la aceste lucrui. Nu odată vizualizarea și solitudinea mi-au adus o claritate și o forță nebănuite până la acel moment.

Aici ar trebui să intervină planificarea. Să știm care sunt prioritățile zilei, cum să le planificăm în așa fel încât să ne rămână timp tampon în care fie să rezolvăm ceva ce era panificat mâine eliberând ziua de mâine sau folosind acel timp pentru solitudine. E ca și cum am da reset creierului, iar teama, de orice fel ar putea fi, se risipește mai ușor dacă avem astfel de momente. Dr. Maxwell Maltz vorbește de o cameră a minții noastre pe care să ne-o imaginăm exact așa cum ne place, cum ne relaxează, și când ne e greu, să intrăm și să ne odihnim în această cameră. Dincolo de faptul că poate suna fără noimă, acest exercițiu vă va aduce o claritate și o liniște ce vă va folosi în restul zilei respective.

Așa că căutați acel timp pierdut, transformați-l în timp de calitate petrecut cu voi înșivă, cu familia voastră, în așa fel încât să vă simțiți vii și împăcați cu voi înșivă și cu siguranța veți putea da lumii tot ceea ce aveți voi unic și genial.