Doamna G. are multe probleme de sănătate. Hipertensiune, diabet, afecțiuni reumatologice ci îi limitează deplasarea, și acum are și o laringită pentru care este trimisă la consult ORL. Este consultată, i se propune internarea, mai mult pentru a o ține sub observație, iar ea acceptă, așa în prag de Crăciun.
Mergând pe mersul firesc al gestionării cazului, aflăm că nu este asigurată. Buuuuun. O gașscă de probleme de sănătate, multiple internări, dar ea neasigurată. I se fac investigații, unele destul de costisitoare, i se pune tratament, dar vine și momentul în care i se spune că trebuie să o externăm, parte și datorită faptului că nu este asigurată. Laringita ei merge bine sub tratament. Mă gândesc dacă vesticii ar interna o laringită. Cred că nu din moment cei ei externează la 3 zile pacienți care au suferit intervenții chirurgicale. Doamna G devine foarte atentă, începe să aibă tot felul de dureri, tot felul de acuze, că o doare acolo și dincolo, că și-a mai amintit că mai are și nu știu ce boală.Este oarecum amuzant cum unii pacienți pierd din vedere că totuși, încearcă să vândă castraveți grădinarului….
Stau și mă gândesc ce e de făcut. Sistemul de sănătate, adică Casa de Asigurări, îți invalidează cazul, adică nu îți dă un sfanț pe un astfel de caz. Deci directorul spitalului îl va trage de urechi pe șeful de clinică pentru o astfel de internare. Iar șeful de clinică îl va trage de urechi pe medicul primar care se ocupă de caz, asta în cazul în care nu este el medicul curant al acelui pacient, moment în care trebuie să se tragă singur de urechi. Pe de altă parte este o problemă de sănătate, e adevărat, ce poate fi urmărită în ambulator, fie cel de specialitate, fie la medicul de familie. Dar sistemul nu este gândit să facă așa. Mă uit la doamna asta și mă gândesc că nu ar fi așteptat ea la medicul de familie…. Deh, e de stat, de așteptat, e cu programare…Și apare întrebarea : oare de ce nu are asigurare ? Soluția care ne-ar fi salvat pe toți, pacient, medic, casă de asigurări, de problemele ce nu au nimic de a face cu medicina. Doamna printre lacrimi promite că își va face asigurare din ianuarie, că nu a avut posibilități, că a ținut un copil în facultate. Foarte frumos. Asta îmi amintește de ai mei, care au muncit până la pensie, din zori și până seara, „ținându-ne” pe noi în facultăți, dar, nu știu cum, ei sunt asigurați. Și ca ei mai sunt mulți.
Dacă nu își stabilește fiecare prioritățile, atunci cine ?
Sigur că toți putem avea probleme de sănătate, sigur că statul trebuie să aibă grijă de cetățenii săi. Însă trebuie să aibă grijă și de cei care nu au grijă ei de ei înșiși ? Ca medic nu poți să lași pe nimeni înafară. Dar întrebarea este dacă este etic să fie așa ? Un pacient care nu se îngrijește cu anii de sănătatea lui, care are tot soiul de obiceiuri nesănătoase, care își plătește ratele la tot felul de chestii, mașină, electrocasnice, și apoi vine și îți spune că nu are posibilități financiare să se asigure, cum ar trebui tratat ? Nu de mult, într-o discuție colegială, mi s-a spus că nu putem aborda medicina din punct de vedere al costurilor, că nu putem să facem calcule de eficiență pe cazuri de pacienți. Sigur, putem să menținem cutuma asta, să cheltuim cu ghiotura bani aiurea, în timp ce state cu un PIB mult peste cel al României își drămuie orice bănuț cheltuit în sănatate, care by the way, este cel mai scump domeniu după apărare, să nu facem prevenție, să nu avem programe de screening, sa nu încurajăm medicina primară să rezolve cazuri mai puțin costisitoare. Și apoi să ne plângem de doctori că-s șpăgari, poate așa pleacă toți în străinătate și atunci va mai apare și problema lingvistică pentru mamaia din sat și pentru cei din cartier când vin la doctorii chinezi sau congolezi din spitalele românești. Să ne plângem că nu ajung banii, că se așteaptă la RMN câte 3 luni, în tip ce în străinătate și la consulturile de specialitate se așteaptă așa. Sau poate vedem filmul „Siko” a lui Michael Moore ca să ne lămurim și noi ce mai fac alții…Și să începem cu noi, cu fiecare din noi, schimbarea…
Dimineața vine invariabil peste echipa de garda, din toate spitalele românești, și peste doamna G. și peste cei are deja sunt pe drum către servici, în privat, și peste cei din Casele de Asigurări, de stat și private…Vine peste toți. Oare cum va trece această zi ?