Ce ne-a adus Europa ? Cine mai e această Europă ?

Acum 30 de ani nici nu cred că mi-aș fi pus întrebarea asta…Dacă e bine cu Europa…NU ! Ni se băgase în cap că e țara promisă. Ca și cu America.

Dar ultimul an m-a făcut să reflectez adânc la „avantajele” Uniunii Europene. Da. Și, culmea ironiei, conducătorii ei m-au împins la asta. Cum așa ?

Păi hai să vedem :

Vaccinarea obligatorie. Da, știu ! Veți spune că nu au zis asta, că nu susțin asta. Că pentru binele comunitar vor să calce cu bocancii tot ceea ce noi credeam că e democrația și libertatea individuală, pentru care niște idealiști fraieri au și murit. Trec peste argumentele medicale favorabile vaccinului, care sunt zero. REPET zero. Legat de transmitere și îmbolnăvire, scopurile finale ale oricărui vaccin, cel puțin până la COVID, nu sunt susținute de realitate. Modul în care autoritățile din TOATĂ Europa îți pun acul la gât, de dragul unei salvări ipotetice, depășește ce făceau sovieticii. Măcar ei nu erau cabotini…Știai că ei îți sunt dușmani. Însă cu europenii ăștia…Ei, e cu totul altă mâncare de pește. Îți zâmbesc, te atrag cu idealuri generoase, îți oferă bani, până spui da și apoi te trăsnesc în moalele capului. Îți iau tot, proprietate, pământ, demnitate, naționalitate, istorie, tradiții. De dragul incluziunii comunitare. Și incluziunii minorităților, de tot felul. Zic ei….

Eu cred că ei de fapt zic altceva : „lăsați orice speranță, voi ce aici intrați”.

Pare dur, nu ?

Gândește-te de câte ori nu ni s-a spus needucați, idioți, întârziați și în câte alte feluri ? Noi, care le-am stat zid de apărare ca ei să își facă Sorbona, Notre Dame, Buckingham Palace. Nu mai zic că diversele imperii, care, drept plată pentru „serviciile” noastre, ne-au prădat cu zâmbetul pe buze. Transilvănenii și cei din Țara de Sus o știu cel mai bine dintre noi, românii. Stau dovadă indubitabilă doinele de cătănie din aceste regiuni istorice românești. O fac și astăzi, ne pradă și azi. Pădurile, petrolul, combinatele siderurgice, aurul, mâna de lucru nesimțit de ieftină, toate, dar toate, ne sunt luate de sub nas. Iar ne uităm la ei. Ba încă și suntem de acord cu ei, ca într-un sindrom Stockholm tâmpit.

Să nu crezi că fa o pledarie pro rusă ! Nicidecum ! De acolo ne pândește altă fiară ! La fel de perversă : panortodoxia, cu promovarea unui naționalism fără scop. Dughin e încă în cărți. Și unele manifestări publice, politice și economice sunt susținute, la vedere sau ocult, de ruși. Crezi că fabulez ? Uită-te la Ucraina ! La Crimeea. „Divide și condu”, nimic nou sub soare.  Bine, Crimeea a fost teritoriu rus din totdeauna. Dar nu despre asta e vorba. Sigur Putin și rușii au scuza că imperialismul european, sub motivația perversă a democrației, îl împing pe urs cu spatele la zid. N-au nici măcar atâta tact și diplomație acești europenii să negocieze. Că de altfel nemții sunt mari amatori de gaz rusesc… Tu ce ai face dacă cineva ar intra la tine in curte și te-ar alunga în casa ? Și nici acolo nu te-ar lăsa în pace ? Nu-i scuz pe ruși, dar europenii ăști tâmpiți par că o caută cu lumânarea. Și or s-o găsească până la urmă…

Deci, dragilor, despre control e vorba ! Simplu ! Resursele planetei au fost epuizate de o gașcă care acum se vede nevoită să impună controlul maselor, inclusiv al comportamentelor economice, sociale, spirituale pentru a-și menține supremația. Neomarxismul aceasta e mai rău de cât cel rus. De dragul unui venit minim garantat, și unei vieți comode, trebuie să renunți la proprietăți, la stilul tău de viață, la trecutul tău. Cam cum era în sclavagism. Doar că acum e mai rău. Pentru că îți vor mintea și sufletul.

Și da. Conducătorii europeni, impotenți, ne-au împins la această atitudine. Cel puțin pe mine. Unde e Khol, Merckel, Tatcher și alții ca ei ? Oare mai e această Europă cea de la începuturi ? Sau acea Europa a fost mereu o himeră după care am alergat mereu noi, idealiștii tâmpiți ? Mai are această Europă crezuri și valori creștine ? Mi-e greu să cred că da, după ceea ce face…Mai este această Europă un factor de echilibru și putere mondială ?

Și atunci cred că ideea naționalismului românesc revine, cu mult mai multă putere, în lumină. Va fi soluția pentru UE ? Nu știu și sincer, nici nu-mi pasă, cum nici lor nu le pasă de noi. Să fim sinceri ! Îi interesează doar banii noștri și banii care îi pot face de pe spatele nostru. Nmic nou.

E de actualitate naționalismul ? Păi, din nou, ei, conducătorii europeni, l-au adus în actualitate prin aroganța și lipsa de empatie pentru valorile naționale și asta nu doar în cazul României. De dragul „valorilor europene” totul se uniformizează. Cam cum făceau sovieticii. Și te întreb : oare merită o brumă de siguranță identitatea noastră ? Crezi că americanii ăia de la Kogălniceanu vor putea face față unei invazii rusești asupra României ? Că scutul ăla antirachetă va fi folosit vreodată ?

Cred că rușilor nici nu le trece prin cap asta…Să ne invadeze. Ei au trădătorii români, drept simbriași, care ne-au vândut pe 30 de arginți. Și nu doar rușilor…Așa că nu trebuie să se deranjeze ei. Fac alții, dintre ai noștri, treaba lor murdară. S-a tot spus, dar o repet : o Românie unită ar da dureri grave de cap multora !

Privind, însă, la cum ne tratăm trecutul, mă apucă o dezamăgire soră cu catatonia. Încă nu știm care-s vinovații pentru decembrie `89. Bine, oficial nu îi știm. Nu știm ce s-a întâmplat la 23 august `45. Bine, mare public nu știe. Pentru că adevărul de atunci a fost cosmetizat de sovietici și nimeni nu a schimbat asta. Nu i-am reabilitat pe partizanii din munți și familiile lor. Nu l-am reabilitat pe Antonescu. Ne temem și îi demonizăm în continuare pe legionari, a priori. Ne temem de popi, mai ales de cei ortodocși, că fac evaziune fiscală și sunt leneși. Și decadenți și trag poporul înapoi, în evul mediu. Ba acuma sunt și ei legionari…Ne facem vacanțele doar „abrod”, că așa e trendy…Tot ce e românesc miroase…Și iată, îmi vine, din nou, să-l citez pe Grigore Vieru „două calități are românul : dragostea pentru străini și ura față de ai săi”.

 Crezi tu că românismul mai are vreo șansă ? Oare câți ne vom strânge sub tricolor la nevoie ?

Mi-aș dori din tot sufletul să răspunzi, cu fapta, că da…că mulți…Deși…