romaniaeuropeanSuntem la ceas de sărbătoare pentru noi, românii, oriunde am fi în lumea largă. Și aici, în țară, toată lumea e cu festivismul. Ceea ce e foarte bine. Dar mi-am luat un pic de timp și spațiu și m-am gândit ce și cine a făcut posibil acest moment de sărbătoare pentru noi. Păi, la mine, unul din străbunicii materni care a luptat în cel de-al doilea Război Mondial, a plecat soldat în armata regală și s-a întors soldat în armata Republicii Populare Române. Și Dumnezeu l-a păzit pe câmpurile de luptă, pe unde l-au dus superiorii și s-a întors acasă, în satul lui de pe Valea Moldovei, distrus și el de ororile războiului, și-a îmbrățișat nevasta recent întoarsă din refugiu și cei șapte copii, și-a suflecat mânecile și s-a apucat de muncă, cu oile, dragostea lui de o viață, ciobănia, dar și acasă, unde trebuia reconstruit atât de mult… Și a mai fost un alt străbunic din partea tatălui care a luptat pentru întregirea țării, în Primul Război, cel întregitor pentru România, Și a luat cu el, după ce s-a întors acasă, în mormânt, o schijă în dar, de la dușmanul cu care s-au luptat eroic. Și a dus-o cu el cu stoicism, mai ales când era ceață și vreme câinoasă și când durerea dată de schijă îi amintea cine e și pe unde a fost.. Dar omul voinic și curajos de pe Valea Prutului mergea mai departe în viața lui, crescându-și copii, arând țarina pentru care luptase, grijind casa și ce era pe lângă casă, așa cum îi spusese Dumnezeu.

Știu că și tu ai acești străbunici ! Fie că i-ai cunoscut, așa ca mine, pe unii din ei, fie că i-ai cunoscut din povestirile părinților. Ei au fost cei care, într-un fel sau altul, au făcut posibilă sărbătoarea de azi. Și ceea ce mă preocupă acum este dacă ei ar fi de acord cu toată filozofia Europei Unite. Să nu mă înțelegi greșit ! Nu vreau în Rusia !!! Mai ales când știu ce ne-au făcut sovieticii. Dar stau și mă întreb : oare străbunicii ăștia ai noștri s-au străduit degeaba ? Oare valorile lor sunt depășite ?

Europa Unită este un proiect al unui mason austriac din 1829, asta așa, pentru conformitate. Europa Unită are sau a avut, nu sunt sigur ce timp să folosesc, un proiect numit Kalergi și cred că Google îți poate spune multe despre acest proiect de metisare a Europei. Nu vreau să crezi că intru în teoria conspiraționistă, dar sunt forțe care decid și care fac politică la nivel global, fără știrea celor pe care îi afectează în mod direct acele decizii. Și e la fel de adevărat că masonii ne-au ajutat și financiar și cu influență, să construim România lui Cuza și apoi a lui Carol I. Dar oare oameni ca Petre Țuțea, Nae Ionescu, Radu Gyr, Nechifor Crainic, cei care au format Rugul Aprins au greșit cu toții ? Oameni ai bisericii precum Arsenie Boca, Iustin Pârvu, ca să numesc doar câțiva din cei care au îmbrățișat ideea naționalismului românesc, și au mărturisit-o în temințele comuniste, au greșit cu toții ? Sunt ei depășiți cu toții ? E oare depășit să-ți iubești țara ? Locul unde te-ai născut, obiceiurile acestui popor, biserica acestui popor pe care unii, vădit interesați, o defăimează pe nedrept și în mod continuu ?

Imaginează-ți cum ar fi ca vecinul tău din perete să te trezească la 5 dimineața cu cântări de Alah Ahbar în stilul muezinilor din minarete ?! Cei care ați fost prin țările arabe știți la ce mă refer. Cum ar fi să nu mai auzim românește în jurul nostru, ci tot felul de limbi ale pământului ? Cum ar fi să ai vecini doi bărbați care formează un cuplu ? Sau două femei care formează un cuplu ? Ai fi comfortabilă sau comfortabil cu asta, mai ales știind ca copii tăi văd aceste comportamente ? Poate o să spui că sunt homofob. Poate că așa și e, dar eu nu mi-aș dori ca copii mei să vadă astfel de comportamente deviante, și spun asta ca medic. Apoi te întreb e oare ok să mâncăm mâncare de mâna a doua doar pentru că nu avem bani suficienți pe cât cred cei din industria alimentară corporatistă ? Oare mâncarea făcută de fermierii români nu mai e bună ? Oare pădurile noastre sunt mai proaste de merită tăiate și nu conservate ca cele austriece ? Oare chiar trebuie să asomez porcul de Crăciun ??? !!!

Te întreb asta la ceas de sărbătoare, când avem frați sau tați în uniforme NATO aiurea prin lume care sar pe minele care sunt destinate altora. Și care fac sacrificii precum străbunicii lor din vechime. Oare asta nu e suficient să ne facă să ne îndreptăm spatele și să-i privim în ochi pe europeni ? Oare căciula nu trebuie să stea mândră pe frunte și nu în mână, așa cum făceau dacii ?

Pe de altă parte îți aduc în atenție filozofia lui Dughin, pe care amicul Google ți-o poate prezenta pe larg, iar în esență este vorba de folosirea, în scop manipulativ, a ideii naționaliste pentru a crea tensiune în Europa Unită și a atrage, mai ales țările ortodoxe, către panslavismul ortodox. Se poate spune că e o formă expansionistă rusă, dar pe invers decât sovietismul. Și după mine este extrem de rafinată, dar și perversă pentru că se folosește de emoțiile naționaliste pentru a câștiga noi teritorii și asta fără să se tragă nici măcar un glonte. Și războiul hibrid, sau memetic sau oricum ai vrea să-i spui este în deplină desfășurare. Poate că e al treilea Război Mondial… Așa că, mare atenție pe Facebook sau pe alte platforme sociale la ce dai like ! Mare atenție la ce concepte aderați !

E clar că România are vocație europeană. Și nu de ieri sau de azi. Papalitatea a fost bucuroasă că vlahii i-au oprit pe turci să nu le viziteze bisericile și să le facă moschei. E clar că au știut să negocieze, în interesul României de mai târziu, cu Napoleon al III-lea, cu Bismark și cu cine a mai fost nevoie. E clar că suntem oameni de bază pentru flancul sud-estic al NATO. Și dacă europenii ăștia uniți vor să se unească cu noi, ar trebui să se unească cu cei care stau cu căciulile pe frunte, care nu își asomează porcii de Crăciun care nu tolerează mișcarea LGBT, care au biserica în centrul societății și a credinței lor. Avem și un exemplu, poate nu cel mai fericit, dar există o țară care ne poate învăța asta : Grecia.

Și cum ar trebui să facem asta ? Păi uite cum cred eu că s-ar putea : să muncim fiecare din noi, chiar dacă lucrăm la stat, pentru a face lucrurile bine și a avea satisfacția că le-am făcut exact așa cum scria în fișa postului și nu pentru că trebuie să stăm la servici până la o anumită oră ca să fim pontați. Să aruncăm gunoaiele și mucurile de țigară doar la coșul de gunoi. Să sortăm gunoiul, nu pentru că altfel ne amendează, ci pentru că vrem să aibă și copii noștri păduri și ape limpezi. Să parcăm gândindu-ne și la conaționalul nostru care vine acasă sau are treburi în zonă și are nevoie și el e unul din cele două locuri pe care le-am ocupat aiurea noi. Că la semafor trebuie să stai la roșu chiar dacă nu trece nicio mașină. Că trebuie să ne învățăm copii să dea bună ziua când intră undeva, să nu vorbească tare, să nu se scobească în nas, și asta chiar dacă avem un job în corporații sau un job care ne „suprasolicită”. Că în spitale trebuie să ne tratăm semenii cu compasiune și cu tot ceea ce trebuie pentru medicina modernă, a anilor noștri, fără a ne gândi la șpagă. Și, în același timp, având grijă de medicii și cadrele noastre sanitare care, în fond, sunt fiicele, frații, tații, surorile și mamele noastre. Tu ce crezi, e greu ? E imposibil ?

Și-ți mai aduc în atenție o întrebare : oare valorile străbunicilor noștri sunt depășite ? Oare sunt așa departe de noi ? Eu cred că o Europă Unită înseamnă o Europă cu români mândri, care își respectă tradițiile ce au fost dintotdeauna europene și umaniste.

Pentru că îmi doresc, ca și tine sunt sigur, ca străbunicii mei să fie mândri de mine. Mi-aș dori să știu că zâmbesc, acolo unde sunt, admirativ și-și zic cu mândrie ăsta-i strănepotul meu !

Și mi-aș mai dori ceva la ceas de Sărbătoare : să fim siguri că locul nostru e în Europa, acolo unde a fost mereu, exact așa cum suntem noi. Români ! Și da ! NU trebuie să ne temem de românism !

La mulți ani România !

1 decembrie 2019

 

2 gânduri despre „Naționalismul românesc în Europa Unită ?

Lasă un răspuns către pogaciblog Anulează răspunsul