Cum l-am văzut astăzi pe Icar

Se anunță la televizor că a căzut un elicopterr SMURD, în misiune, în Moldova.
Încă un motiv ca presa să spună că sistemul sanitar din România este la pământ. Probabil că are dreptate….

Toți cei 4 membrii ai echipajului au murit în urma accidentului…
Un medic, un asistent, căpitanul și copilotul.

4 familii care se vor întreba de ce nu mai vin cei iubiți acasă și apoi se vor întreba de ce ei, de ce ai lor…
Copii lor se vor întreba unde e mama sau unde e tata ? De ce nu vine odată acasă să îi arat ce am colorat, să îi spun că am mai luat o bulină zâmbăreață azi la grădiniță ? Vreau să îmi mai spună povestea încă odată înainte să mă culc. De ce nu vine odată ?

Au căzut din cer, poate ca Icar, 4 salvatori. Unii ar spune că e riscul meseriei. Poate… Poate că unii din ei se gândeau unde își vor duce copii la sfârșit de săptămână că doar a fost 1 iunie și iar au prins 3 gărzi săptămâna asta. Da ! Neaparat trebuie să îi ducă sâmbătă la teatru sau dăcă se oprește ploaia asta să îi invețe să meargă pe bicicletă. Sau poate au să iasă doar ei și cu cei mici. Poate fiecare din ei se întrebau dacă au mâncat de amiază cei mici, dacă bunicii i-au culcat la timp și sperau că azi nu au mai făcut traznăi. De ar ajunge acasă mai repede din misiunea asta să scăpăm odată de vremea asta câinoasă.

Gândurile le-au fost întrerupte de o smuncitură. Și încă una. Începe un balans neverosimil. Ehhh…O pală de vânt, se gândesc. Dar îl avem pe căpitan la mansă. Nu se poate întâmpla nimic rău. Ceața îi învăluie strâns, părcă într-o îmbrățișare de bun venit. Balansul a crescut și părcă mai e și un alt tip de miscare. Ce e asta ? Îmbrățișarea ceții e tot mai strânsă.

Liniște. Undeva între doi nori se strecoară o mică rază de soare. Pare că îl caută pe Icar. Unde o fi ? Astăzi trebuia să își înalțe iar bucuria spre cer și să își pună cerul în suflet acolo, alaturi de ea. Mai salvase încă o viața și mergea spre salvarea celei de a doua. Se vede doar o dâră groasă de fum. Trebuie să fi fost o flăcara mare, aproape ca raza de soare, care arde cu patimă. Da ! E pasiunea lui Icar ! E pasiunea de a se dărui celorlați, de a arde pentru ceilalți !

Cei 4 s-au întors acolo de unde au venit : într-o lume unde arde pasiunea, unde nu sunt decât două stări : arderea și înghețul. Poate că nu ar fi trebuit să se supere pe pacienți când le reprosau că așteaptă prea mult în sala de primire urgențe, nici atunci când i-au făcut șpăgari. Da. Poate…
Poate că ar fi trebuit să le zâmbească celor de la Direcție când i-au întrebat dacă respectă procedurile și alea cu dezinfectanții. Da. Poate…

Dar venea misiunea asta și trebuiau să plece !
Să ardă din nou acolo sus pe cer unde îi însotea mereu o rază. Chiar se mira și comandantul câteodată cum de mereu pare că e aceași. Și cum parcă îi ajuta să se concentreze doar la misiune, să ajungă la pacient, apoi, cu el, în condiții bune la spital. Asta le mai tăia din fiorul desprinderii de pământ, din virajele cu vântul în lateral. Ce frumos se vede de sus ! De ar putea să vadă și ceilalți ! Sigur ar vrea și ei să zboare ! Cât de mult ar vrea !

Da. Așa l-am văzut astăzi pe Icar !

Poate că e timpul să vedem și noi, măcar din când în când, lumea prin ochii lui Icar, să încercăm să gustăm din pasiunea lui de a se dărui necondiționat celorlalți, chiar și celor ce-l hulesc și să putem, în ciuda durerii proprii, să ștergem o lacrimă măcar de pe fața omului, să îi întindem o mână spre a-l trage în sus spre cer de unde se vede așa de frumos !