De stat sau privat ?

Sănătatea a devenit un subiect foarte discutat în ultima vreme, ca și încă câteva subiecte. Dezbaterea cea mai intensă este dacă ministrul sănătății este sau nu în conflict de interese. Și asta pentru că a inițiat intrarea spitalelor private în relație contractuală cu casa. Și asta a scandalizat intelectualitatea socialistă română.

Revolta e dată de faptul că ministrul, angajat încă, la un spital privat a propus finanțarea mai mare a acestor tipuri de organizații. Adică private. Că vezi dragă Doamne, bănuții noștri, ai poporului, să nu fie cheltuiți decât de stat. Nu de privații care „suge sângele poporului”, vorba lui nenea Iancu. Și am hotărât să scriu post-ul ăsta nu pentru că am vreo relație cu ministrul, care între noi fie vorba, a manevrat greșit situația creându-și lui însuși o vulnerabilitate, nici pentru că țin eu neapărat să mă exprim public despre subiect…Nu ! Ci pentru că manevra asta neinspirat făcută aduce în atenția societății o problemă vitală : ce sistem de sănătate vrem să avem ? Cum îl finanțăm ? Pentru, după mine, cea mai importantă problemă a sistemului de sănătate românesc este finanțarea și transparența cheltuielilor.

Cu siguranță a văzut și tu la firul ierbii că nu suntem în stare să avem grijă de spitalele noastre. Că ele sunt un fel pușculiță pentru partidul de la putere, indiferent care e acela. Experiența de reprezentant medical mă face să afirm asta pentru că am trecut prin experiențe ce m-au încredințat că așa e. Că nu știm pe ce cheltuim banii. Cum să coste ziua de spitalizare mai mult decât la un hotel de cinci stele ??!!! Cum de nu avem criterii de internare ? Cum de nu avem digitalizarea procedurilor interne ale spitalului ? Vezi tu, toate astea creează un mediu opac, un mediu care creează suspiciune, dar ce e cel mai trist, care nu e în stare să-și trateze cetățenii, finanțatorii direcți. Nu cred că e normal ca un spital universitar, într-o gardă, să interneze și trateze într-o clinică aproape exclusiv doar bețivi ! Care după ce că își provoacă singuri probleme de sănătate, acute, căzând sau încăierându-se, nici nu sunt asigurați. Refuz să cred că asta e rostul unui spital terțiar, universitar !

Refuz să cred că e normal ca un pacient oncologic să fie programat, la un spital de stat, după cura chirurgicală, peste 3 luni la cura de radioterapie !!! Acolo chiar e o problemă de viață și moarte ! Iar statul a dovedit că nu e în stare să se ocupe de asta ! Trec peste efortul echipei medicale de a opera pacientul în stadiu cât mai precoce, de a avea rezultate post operatorii cât mai bune, și mă gândesc că pacientului îi sunt create suferințe suplimentare și speranțe deșarte… De către statul care ar trebui să-l protejeze, de către ai lui, și care ridică nonșalant din umeri când i se reproșează asta….

Pe de altă parte privatul este forțat să fie eficient, să își stabilească standarde de costuri cât mai mici, dar, în același timp, eficiente și comfortabile pentru pacient. Privatul are clădiri noi, cum ar trebui să fie orice clădire cu destinație medicală. Sunt interesate să aducă, realmente, servicii medicale de calitate pacientului pentru că altfel nu îl mai au…Nu ridic osanale privatului aici. Ci spun doar că o competiție pe serviciile medicale ar duce o creștere a calității actului medical. La fel ar fi și dacă s-ar creea case private de asigurări de sănătate. Dar, dacă mă întrebi pe mine, nu se va întâmpla asta pentru că vor pierde găinușa cu ouăle de aur. Și e falsă ideea că nu sunt bani în sănătate. Dacă nu ar fi, de ce s-ar da bătălia asta ? Iar ca argument este spitalul oncologic pediatric care se construiește dintr-o inițiativă privată, cu donații, aș zice populare și care a demonstrat faptic care sunt costurile reale ale construirii unui spital. Nu facturile umflate de paraîndărăt ale celor de stat care, oricum, se construiesc în 12-15 ani….

Și mai văd profesori de etică, de ocazie, care vin și ne atrag atenția că banii statului ar trebui să fie cheltuiți doar de către instituțiile statului. Alea ineficiente și corupte….Că sărmanii pacienții necăjiți unde o să se mai trateze ? Păi treaba e că ăștia de mila cărora plâng acești corifei ai eticii nici prin cap nu le trece să vină la medic. Îi aduce ambulanța când fac o complicație serioasă, amenințătoare de viață, sau când au au traumatism. Știu că ai și tu cazuri din astea pe care le cunoști…Care își cheltuie banii pe tot felul de alte chestii, iar când vine vorba de sănătate, trebuie să aveam grijă noi de ei, că nu-s asigurați…Nu mai reiau oful meu vechi că nu știm să cheltuim banii. Că pacienții vin direct la UPU în loc să meargă la medicul de familie, sau la specialistul de ambulator. Nu mai zic de asta…

Cred că ar trebui să fim obiectivi și să gândim cu capetele noastre ! Probabil că ministrul a greșit că a rămas angajat la spitalul privat unde lucra. Dar asta nu îl  acuză neapărat ! Mai ales că a interogat autoritatea statului despre asta…În esență, noi medicii, suntem învățați în școală să gândim medical și nu economic sau în termeni de comunicare publică. Probabil că statul, în continuare, nu va fi în stare să aibă grijă corect de cetățenii lui. Probabil că instituțiile private care asigură servicii medicale sunt viitorul și o alternativă la defecțiunile cronice din sistemul de stat…Și când începi să scuturi copacul, să faci reformă, stârnești și viesparele care vor pierde efectiv bani. Însă cred că trebuie să ne folosi mințile noastre și experiențele fiecăruia cu spitalele și instituțiile medicale de stat sau private. În fond e o problemă a cetății !

Sănătate maximă !