Se întoarce oare, domnul Trandafir ?

Ieri am citit o postare pe care o puteți citi și voi, și care m-a făcut să mă întreb dacă autorul are dreptate. Suntem un popor de proști ? De asistați ? De oameni cu o singură emisferă cerebrală ?

Gândindu-mă că în jur de 30% din pacienții care vin la spital nu știu să se semneze ! măcar, nu vorbesc să scrie ceva coerent și că sunt de vârstă relativ tânără, înclin să dau dreptate afirmațiilor de mai sus. E trist să vezi că trebui să pună degetul ca în perioada antebelică și chiar interbelică. Și va fi și mai interesant de acum că tot am legiferat un număr mai mic de ore alocate învățării…

Însă cred cu tărie că nu suntem proști. Nu ne naștem proști sau deștepți. Sunt date care arată că mediul în care trăiesc copii, modul în care sunt stimulați și motivați să facă sau să nu facă ceva, determină IQ lor.

Se vorbește de studii care au evaluat IQ românilor și că nu ar avea rezultatele deloc favorabile nouă, românilor, plasându-ne, ca de obicei, pe ultimul loc. Nu cred că ține de inteligența nativă. Am văzut, ca și voi, sunt convins, oameni isteți, unii chiar inteligenți de a dreptul, în mediul rural. Dădeau clasă de departe multor orășeni și domni.Da. Dar oamenii ăia au fost educați în perioada interbelică și chiar postbelică când sistemul românesc de învățământ era bine pus la punct, chiar dacă avea influențe sovietice. Generația mea a crescut cu culegerea de Gheba, mergeam la biblioteca județeană de unde luam împrumut spre a citi câte 4 cărți pentru două săptămâni și uneori le terminam înainte de data scadentă. La liceu avea câte 20 de probleme la fizică și vreo 10 la matematică de pe-o zi pe alta, ca să nu mai vorbesc că aveam și alte activități unele sportive, altele culturale. Și toți din generația mea am supraviețuit, ba majoritatea am continuat studiile după liceu. Nu pledez pentru revenirea la acel sistem, ar fi și retrograd, însă cred că trebuie să ne uităm un pic la legile firii : funcția crează organul. Nu poți să ai pretenția de a performa dacă tu nu le dai performanța elevilor. Rezultatele recente de la olimpiadele internaționale mă susțin. Și e trist că până și aici am dat-o de pământ.  În această perioadă modernă sunt metode pedagogice care ar putea să le facă copiilor școala plăcută și să îi învețe lucruri utile chiar și într-un regim mai spartan, însă sunt alții în măsură să spună care anume.  Ați observat că școala nu te învață nimic despre echilibrul financiar al casei ? Despre cum să investești, despre cum să economisești ? Și mai trist este că toată lumea din businessul românesc s-a plâns sau urmează să se plângă că nu găsește forță de muncă calificată. Dar ce am făcut noi, cu toții că să avem pretențiile astea ? Am cerut noi condiții mai bune pentru profesori? Nu ! Am adus copiilor în față modele care să prețuiască meritocrația ? Dimpotrivă ! Și atunci ce putem noi pretinde ?

 Ne ridicăm la nivelul înaintașilor ?

Putem să ne întrebăm dacă vrem să ne ridicăm la nivelul celor de la 1848 care au construit această țară. Cei care își trimiteau copii pe bani grei SĂ STUDIEZE în străinătate pentru că nu avea unde în România. Putem să ne ridicăm la nivelul impus de Carol care a dezvoltat învățământul românesc ? Putem să urmăm exemplul „baronilor” acelor vremuri care, de exemplu, și-au pus averea PERSONALĂ la bătaie pentru a construi podul de la Cernavodă ? Dar la nivelul sacrificiilor celor care s-au sacrificat în campania din 45 în cel de-al doilea Război Mondial ? A celor care au murit în lagărele comuniste cu rugăciunea pe buze, iar alții cu arma în mână în munți luptând cu ciuma roșie ?

Eu cred că putem ! Fiecare din noi știm cum era în copilărie, la țară la bunici, unde se prețuia munca, de dis de dimineață, adică la 5 am, unde se prețuia respectul, cinstea, onoarea, întrajutorarea și bunătatea firească a dacilor liberi. Nu suntem proști din născare decât în măsura în care vrem să fim așa ! Și noi românii putem să redevenim un Coandă, un Brâncuși, un Enescu, un Cioran, un Paulescu ! Trebuie doar să ne dorim asta cu adevărat, să nu putem dormi din cauza pasiunii de a face ceva ! Asta însemnă să ieșim din cercul de comfort, să ne trezim mai dimineață pentru a nu facem ambuteaje, să ne facem treaba cu simțul datoriei și responsabili față de cei care vor veni după noi. Față de copii noștri. Și poate ar trebui să îl aducem acasă din pribegie pe domnul Trandafir, și nu mă refer aici la acel partid politic, ci la pedagogul întruchipat de Spiru Haret, printre alții, acel făuritor de școală și de nație pentru că are muuuultă treabă !