Ce ar fi o României unită ?

E un moment aniversar și am cântărit mult dacă să scriu ce urmează. Și cred că totuși, chiar dacă nu va fi festivist, e bine să „auzim” și astfel de lucruri. Astăzi ar trebui să fie sărbătoarea unirii sau unității….Și nu e…..

Cum ar putea fi când acolo unde suntem doi români, apare și o ceartă ? Dacă te uiți în jur, lumea asta a României seamănă cu un câmp de bătălie. Vaccinații contra nevaccinaților, cei de dreapta contra stângiștilor, progresiștii contra tradiționaliștilor, privații contra celor de la stat și aș putea continua…

Oare asta e ce ne definește ? Mă îndoiesc puternic ! Pentru că altfel nu cred că am mai fi vorbit astăzi limba română. Nu cred că asta, indolența și ignoranța, i-a mânat în luptă pe străbunii noștri din 1918. Ba dimpotrivă ! Unii, companii întregi, au murit cu degetul pe trăgaci ca astfel arma să tragă și după ce ei vor fi fost morți. Sate întregi din Transilvania, bărbații din acele sate, uneori câte doi sau trei din aceeași casă, tatăl și fiii, echipați pe banii lor, au venit voluntari în armata română de dincoace de Carpați, unii lăsându-și oasele departe de casă. Actul de la 1 decembrie 1918 a fost unul din cele mai democratice și tolerante acte constitutive ale unei națiuni. Oprimații nu au mai oprimat. Biserica a fost, și încă mai este, maica cea iubitoare chiar și cu copilul obraznic și nerecunoscător, care i se urcă în cap, și asta a ținut „casa” asta a țării. Cu bune și rele că și popii sunt oameni, dar sunt oamenii lui Dumnezeu. Cine n-a greșit să ridice piatra ! Cine să mai știe astea ? Unii chiar mi-au spus că sunt desuet, că sperii copiii cu astfel de subiecte…

Ne necinstim eroii ! Iartă-mă dacă sună dur, tocmai astăzi. Dar așa e. Oamenii care au luptat cu arma în mână, în munții țării, pentru ideea de libertate, amăgiți de Vest că îi va salva, nu au nici măcar mormânt…Urmașii lor nu au nici măcar o amărâtă de pensie de urmaș de veteran de război, în timp ce noi avem pensii speciale…Avram Iancu a fost înmormântat, cu greu, după ce a murit în sărăcie, pe banii comunității, mai bine zis, a unor creștini, în timp ce fratele lui a refuzat să o facă….Pe cei care au murit mucenicește în temnițele sovieticilor din România nu-i mai știe nimeni…Că cei care i-au cunoscut sunt cu toții duși dincolo. Pe cei care au murit în decembrie 1989 nu știm, juridic vorbind, cine i-a omorât…A trebuit Vestul să ne spună…Și ei, în sufletul lor, făceau toate astea pentru noi, pentru ca noi să fim fericiți…

Și da, e trist, poate sumbru, dar poate nu te-ai gândit că vorba ta, poate cu dreptate, îl omoară pe dinăuntru pe fratele sau sora ta de țară. Că egoismul tău poate să le dea viața peste cap. Că patriotismul tău ar putea însemna să parchezi mai cu grijă, oriunde, să mai încapă încă unul lângă tine. Să te gândești că cei care au păreri contrare cu ale tale sunt tot frații și surorile tale. De câte ori nu te-a enervat cineva din familie ? Dar nu cred că l-ai ucis cu vorba sau nu l-ai omorât la propriu, nu ? Poate faptul că dai tot ce poți și ce știi acolo unde muncești, că ai conștiința curată, e patriotism. Poate dacă dai un leu unui cerșetor care știi că te înșeală, că dacă faci voluntariat pentru românii mai puțin norocoși în viață, se cheamă patriotism.

Vezi tu, așa cum spunea un mare duhovnic al neamului, o Românie unită în cuget și în simțiri, vorba poeziei, ar încurca multe socoteli…Și afaceri. Mai ales afaceri. Gândește-te la asta ori de câte ori te uiți la știri, ori de câte ori un străin sau unul din ai tăi îți cere ceva. Grigore Vieru spunea că două calități are poporul român : dragostea față de străini și ura față de ai săi.

Poate anul care urmează vom ști să fim mai toleranți între noi, chiar dacă ne vor asmuți unii din nou, frate contra frate. Să fim mai generoși așa cum era lumea odată în satele românești, când vecinii se ajutau la făcut un pod, la făcut o casă, la tăiatul porcului. Să fim mai drepți de spate, căci ce ne-a dat Dumnezeu e doar al lui și al nației ăsteia căreia i le-a dat. Nu suntem datori nimănui cu nimic ! Căci ce avem noi ca țară, e luat doar cu împrumut ca să le dăm moștenire copiilor acestui neam. Dacă am fi mai iubitori unii cu ceilalți, poate și viața noastră ar fi mai bună…

Iar trădătorii dintre noi, vorba lui Coșbuc, „să iasă dintre noi!” Atât trebuie să facă. Nu le vom face nimic, dar nici ei nu vor mai avea treabă pe aici ! O Românie unită ar însemna un pol de putere aici. Ar fi o țară căreia oricine ar avea treabă pe aici, ar trebui să îi ceară părerea. Nu mă crezi ? Ce ar fi să încercăm asta ?

De multe ori mi-aș dori să îi am aproape pe bunii și străbunii mei…Unul din ei spunea : „strâmbii mănâncă țara asta, bunele!” Și nu pot decât să regret că nu l-am crezut mai devreme… Și aș mai vrea să-i întreb : ce credeți despre ce trăim noi astăzi ? Ce ar trebui să facem ? Și tare îs curios, ce-ar spune !

Te îmbrățișez României, chiar dacă o să mă cerți pentru asta !

La mulți ani români, la mulți ani Românie ! Să fim mai buni, mai români !