20190509_160708[1]Azi am avut, ca de obicei, treburi în oraș. Dar ce să vezi, închideri de străzi, restricții de circulație… O nebunie într-un oraș molcom, moldovenesc, plini de poeți, și mai puțin oameni de afaceri, un vechi of de-al meu. Ce naiba se întâmplă ? Hei, cum ar zice, Moș Ion Roată, „iaca or vinit boierii di la București”. Care boieri bre ? Rahații și nemernicii care nu știu altceva decât să fure ! Iaca io nu ț-oi pute zâce cu masură dacă ai dreptate neta ori ba.

Așa poate că ar fi spus Moș Ion Roată, dacă ar fi trăit în Iașul lui 9 mai 2019. Ziua în care Aliații au învins Germania nazistă și a luat sfârșit cel De-al Doilea Război Mondial în 1945. În care și unul din străbunicii mei a luptat. Iar în satul lui, și al mamei mele, există un cimitir al soldaților din cel de-al Doilea Mare Război, unde au fost îngropați, la un loc, români, sovietici și nemți. Iar bunica mea îmi povestea din grozăviile pe care le-a văzut. Ei bine, în ziua asta de celebrare, un nimic, un mare nimic, a ținut să ne arate ce coios e el. Ei, aș ! Monșer ! Ăsta care poartă șosete flaușate și nu știe că aici a pornit România mare, că aici a fost prima Universitate din Moldova, ever, vine să se dea jmecher. Că la doi pași de el s-a ales Cuza prima dată și-a schimbat în bine soarta tării ăsteia, că aici s-a aciuat Ferdinand și conducerea țării în 1918, în refugiu. Că aici avem Junimea, mitropolia Moldovei din scaunul căruia se alege patriarhul țării acesteia ortodoxe. Multe nu știe nimicul ăsta. Doar să ia banii care nu sunt ai lui. Adică să fure !

Și acu` vrea el să ne arate coaile lui. Nu ca ăla care ne invita să i le numărăm. Nu ! Mojicește de-a dreptul ! Și și-a adus gloata să-l păzească. Să-l aplaude. Și m-am uitat cine sunt oamenii ăștia. care mi-au invadat orașul ăsta molcom, poate, prea molcom. Oameni, unii necăjiți. Care arătă că sunt acolo de nevoie. Care nu ar vrea să întindă mâna, dar foamea din stomac îi obligă…Și te apucă mila….Sau ăia care sunt atât de proști încât li se pare că lume începe și se termină cu ei…Și ăștia mă enervează ! Că sunt, pariez, beneficiari de ajutor social. Adică, fie sunt puturoși de mor, ori proști de bubuie… Și ăștia mi-au asaltat orașul meu. Ăsta liniștit, petit bourjois. Și sunt din Vaslui, din Neamț, din Suceava…De ce naiba nu au stat acolo la ei ? Ce să facă aici, la mine în oraș ? Noi plătim impozitele aici. Noi tragem și beneficiem de hotărârile noastre aici. Ăștia ce naiba caută aici ?

Și poate că tot noi suntem de vină ! Că nu ne-am ținut dascălii în țara și i-am trimis la cules de căpșuni…Poate că nu ne-a păsat prea mult de mormintele din cimitir care au fost năpădite de buruieni. Fie că cei care ar fi putut să le curățe au plecat în bejenie, alungați de nemernicul ăsta care e în orașul meu, fie că ăștia care au rămas habar n-au ce să facă… Mă uitam la fețele lor și nu reușeam să înțeleg de ce sunt ei acolo…Au vrut să vadă și ei un oraș mare ! Gratis ! Poate că unii dintre ei acum au ieșit prima dată din satul lor…. Și asta ca să ne arate nou flaușatul ăsta că are 3 coaie….

Nici nu știu ce să simt…Milă… Sau revoltă…Cert este că mă gândesc să cer primarului să nu mai autorizeze doar meetinguri ale ieșenilor. Ce să îmi spună mie unul din Vaslui, sau din Neamț sau din Suceava ? Să spună la el acolo ! Însă nu vreau să mai trăiesc asemenea zi ! Când un valutist deghizat care a prostit babele și femeile singure și depresive vine și revendică teritoriul ca un câine în călduri mă ia cu năbădăi. Pentru că atunci voi deveni vânătorul care pune pușca pe câine. Pentru că am fost acolo să-i spun nimicului să ne lase în pace. Și am văzut că nu eram doar eu…Erau corporatiști, erau tineri, care îmi doresc să nu plece din țară decât în vacanțe, erau antreprenori care riscă tot să își atingă visul…Erau oameni simpli, care voiam să nu le fie agresat bunul lor simț…Da ! Eram toți ! Noi toți ! Și ne încurca nimicul ăsta ! A lăsat cineva poarta deschisă ? De ce să plecăm noi ? Să plece el ! Oricum nu-i pasă de noi ! Nu spun că Uniunea Europeană este raiul pe pământ ! Nu. Sunt o groază de probleme acolo de rezolvat. Și mă întristează că nu avem încă un Brătianu să negocieze cu ei așa cum a făcut-o liderul liberal cu Bismarck, cu Napoleon al III și cu toți ceilalți. Sau poate că avem, dar s-a rătăcit… Oricum e de preferat această uniune decât Uniunea Sovietică care oricum este aici, peste noi. Pentru că pe ruși îi știm. Știm ce le poate pielea…

O zi tristă, plină de revoltă, de hotărâre de a schimba lucrurile, de speranță că am înțeles cu toții că votul nu e facultativ !

Oare am înțeles ? Spune-mi tu !

4 gânduri despre „Cronica unui ieșean nervos

  1. „…poate că tot noi suntem de vină ! Că nu ne-am ținut dascălii în țara și i-am trimis la cules de căpșuni…”! Cât se poate de corect! Numai că este prea târziu să ne încerce un asemenea regret!
    Cum de bun simț mi se pare și asta: „…mă gândesc să cer primarului să nu mai autorizeze doar meetinguri ale ieșenilor. Ce să îmi spună mie unul din Vaslui, sau din Neamț sau din Suceava ? Să spună la el acolo!…”
    Doar că mult mai ușor / bine ar fi să solicite cineva oficial – conform dispozițiilor Legii privind accesul la documentele de interes public – să afle în ce condiții a fost aprobat de autorități mitingul de la Iași! S-ar lămuri astfel multe… necunoscute!
    În rest, cred că mai mulți pseudo… PSD-iști „vizitatori” ați avut de la Botoșani, Bacău, Focșani, Vaslui etc., decât cei aduși din… Suceava și Neamț!

    Apreciază

    1. Sper să nu vă deranjeze ce o să scriu aici, dar realitatea este una singură : Bicaz e în județul Neamț din ce îmi amintesc eu, și au fost 2 autocare de acolo, iar unul din Suceava. Astea le-am văzut chiar eu. Nu cred că sărăcia are distribuție exclusiv geografică. Inclusiv sărăcia informațională și educațională.

      Apreciază

  2. Nu se pune problema… deranjului!
    Despre „Bicazul” pe care-l invocați, s-ar putea să vă lege alte amintiri, mai puțin plăcute! Că-n materialul d-stră nu îl menționați deloc! Doar în răspunsul la comentariul meu.
    Cum cred că nu ați realizat că din citatul pe care l-am utilizat rezulta faptul că exprimasem acordul meu în legătură cu cele scrise de d-stră: „… Ce să îmi spună mie unul din Vaslui, sau din Neamț sau din Suceava? Să spună la el acolo!…”
    Distribuită sau nu geografic, vrem nu vrem, sărăcia din Moldova este o realitate a timpului nostru! Despre cea „informațională și educațională” a locuitorilor din zonă, se mai poate discuta. Dar nu aici.
    P. S.: Sper că v-ați revenit din starea de… nervi care se pare că vă încerca ieri!
    Doar de bine….

    Apreciază

    1. Nu cred că am înțeles foarte exact comentariile dumneavoastră, dar nu trebuie să înțeleg tot în viață… Da. Nervii mei s-au liniștit de ieri atunci când -am hotărât să mai aduc cu mine la vot pe cât de mulți am să pot convinge. Toate bune !
      P.S. Cei din Bicaz erau acolo. În rest, e tăcere…

      Apreciază

Lasă un răspuns la panatiberiu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s