Medicgarda

Din nou medicul nostru rezident are o zi de gardă, o zi pe care o așteaptă să fie încărcată. Este luni, probabil va fi plin, aglomerat, pacienți gravi, pacienți care vin la ultima frontieră pe care o știu, și unii pe care și-o permit, pentru că de străinătate nici nu își imaginează soluția. Tânărul nostru doctor se întreabă dacă gerul și ninsoarea de afară îi va opri sau nu va avea niciun efect asupra adresabilității pacienților.

La un moment dat se prezintă o bătrână cu însoțitor, care nu are nicio afecțiune care să țină de specialitatea lui. Este examinată, constată că pacienta are diagnostic de psihiatrie, a mai fost cu o prezentare în UPU zilele trecute, dar ca și astăzi, probabil, pentru că nu are diagnostic de specialitatea respectivă, va fi trimisă fie acasă, fie la o altă specialitate care, poate, o să găsească o afecțiune care să genereze starea ei actuală. Pacienta este destul de revendicativă, ca și însoțitorului ei. Acesta face apel la tot felul de argumente. De la rugăminți până la amenințări pentru internarea mamei lui.

Medicul care conduce garda decide că pacienta va merge la consult la alte specialități pentru că de specialitatea lui nu are niciun motiv să rămână internată. Tânărul doctor își vede de celelalte îndatoriri ale gărzii, care nu sunt puține, nu sunt ușoare. Sunt alte consultații care trebuie efectuate sunt pacienți internați ce au nevoie de îngrijiri.

Nu mică i-a fost surpriza tânărului medic când pacienta de mai sus, revine în clinica lui, de data aceasta cu mai multă vehemență din partea familiei. Acum sunt doi, domnul a primit întăririle soției care a terminat serviciul și a venit să ajute la convingerea medicilor de o interna pe pacienta lor. Discuția care are loc nu are nimic medical, este o discuție pe ce vor ei, pe faptul că nu are cine să aibă grijă de pacientă, care nu poate să înghită sau mimează acest lucru. Sunt folosite tot felul de argumente, de la rugăminți până la amenințări și tentative de mituire. Obiectivul celor doi îi este foarte clar : să o știe internată. Oare vor să scape de ea ? Oare nu vor să o îngrijească ? Nu poate fi așa…Este totuși mama unuia dintre cei doi… Sigur, gândește tânărul nostru, bătrâna presupune o persoană care să stea numai de ea. Nu este ușor, însă ea trebuie să meargă într-o clinică de paliație, de stat sau privată. E adevărat că cele de stat sunt superaglomerate și se eliberează doar dacă moare cineva. Dar un spital terțiar, cu costurile cele mai mari nu e chiar locul să o cazezi. Și așa sunt dubluri !

Și iar este violentat sistemul medical de sănătate, și așa șubrezit și funcționând cu frâna de mână trasă. Dar unii dintre noi, din motive clar subiective, violentează sistemul. Trag de el din toate puterile, au pretenția să beneficieze și de ce nu au dreptul. Dau telefoane și fac trafic de influență pentru motivele lor subiective.

Se gândește că nu mai durează mult garda, că va scăpa și se gândește că abia așteaptă deja să ajungă acasă, să facă un duș și, după ce prinde 2 ore de somn, poate o să citească ceva frumos, o să evadeze într-o lume, dacă nu perfectă, măcar mai bună. Pentru că apoi, a doua zi, să se întoarcă în universul acesta paralel.

Trebuie să mai reziste câteva ore….Atât doar !

Reclame

7 gânduri despre „Violentând sistemul

  1. Oameni bolnavi. Intr-o tara bolnava. Nevoia lor e reala. Si senzatia mea e uneori ca nu conteaza ca nevoia lor poate fi onorata intr-un serviciu complex de ingrijiri paliative de care este nevoie stringenta in tara noastra. Ei au „pile” si stiu pe cine sa sune ca sa ma convinga ca argumentele si competenta mea medicala sunt ambele neglijabile. Pt ca a fi medic in Romania inseamna cu totul altceva decat a fi medic in Germania, Austria, Suedia, Elvetia etc. Si nu numai… si pe cine intereseaza? Abuzul din sist medical romanesc? Sunt prea ocupati sa destituie si ultima bruma de decenta din tara noastra. Iar noi… plecam capul. De cele mai multe ori.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideea e ca si noi, cei care apelam la sistemul medical, ar trebui sa avem un anume grad de intelepciune, sa ne ingrijim de sanatate. Este foarte adevarat ca neglijam sanatatea de cele mai multe ori. Spun asta din experienta proprie. Cine are astazi in Romania asigurari suplimentare de sanatate ? Care este facilitatea fiscala acordata pentru plata acestei asigurari suplimentare ? Bani avem, insa ii cheltuim cu partidul…Iarasi vorbesc din experienta mea de fost corporatist. Asa incat cred ca educatia civica, cei 7 ani efectivi de acasa trebuie sa redevina ce au fost…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Asigurari suplimentare de sanatate… la ce casa de asigurari? La CNAS? Vai. Si in privinta celor 7 ani de acasa… viitorul se anunta sumbru. Vorbeste medicul de ingrijiri paliative din mine 🙂

    Apreciat de 1 persoană

      1. Si probabil ca „primavara” asta incepe cu mine. Pe care m-a croit o mana blanda de octogenara vaduva, cand cu o mangaiere, cand cu o lingura de lemn. Pe copiii nostri… ii mai mangaie vreo bunica precum cea adusa de copiii ei in garda ta…? Bunici dusi la azil, internati cu forta prin spitale de acuti, cu sau fara rost medical, intotdeauna cu un argument social „intemeiat”… „primavara” din jurul meu incepe cu mine. Locul unde ma aflu e „sfintit” de mine. Ai desigur dreptate.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s