Un gând într-o noapte de ianuarie

Viața de medic rezident într-unul din cele mai mari spitale ale țării te pune câteodată în situații ciudate. Poate că nu te-ai gândit niciodată sau poate că scenariul tău era diferit de ce ți se întâmplă…

În camera de gardă a unui spital dintr-o țară din Europa, un bărbat trecut bine de 50 de ani vine pentru că nu poate vorbi bine, este răgușit, de câteva luni are o umflătură mare la gât. Bărbatul este într-o stare proastă de sănătate, nici starea lui materială nu este mai bună și mai spune că a fost și la spitalul de plămâni acum câteva luni. Doctorii îl examinează, stau de vorbă cu el să îi facă anamneza și constată că situația lui este destul de gravă. Îl trimit să fie văzut și de colegii de la spitalul de plămâni de unde se întoarce cu câteva indicații, fără un istoric clar, dar mai ales cu o precizare incertă dacă este sau nu contagios. Medicii îl internează, încep investigațiile și cel mai sigur, vor da un tratament.

În tot procesul ăsta, unul din medici îl întreabă pe pacient dacă nu a primit o rețetă la plecarea din spitalul de plămâni. Fără să își dea seama prea bine, medicul aude pacientul întrebându-l „Cine are bani pentru medicamente, domnu doctor ?”

Tânărul doctor rămâne mirat, nu știe ce să zică. Nu a vrut să-l certe pe pacient, nu a vrut să-l pună într-o situație penibilă, dar medicamentele de tuberculoză sunt gratuite. Analizele pe care trebuia să și le ia de la spital la o lună de la externare erau gratuite…Fără medicație starea lui nu putea decât să se agraveze…În mintea lui se învârteau întrebării : „Oare nu i s-a comunicat situația ?”, „Oare nu a înțeles exact cum stă?” Și tot el își răspundea : „Este imposibil să plece fără să știe situația lui medicală !”. Pe unii din colegii de la spitalul de plămâni îi știe personal și știe că sunt profesioniști. Că își îngrijesc pacienții și îi informează. „Atunci oare ce s-a întâmplat ?”

Într-un sistem în care sănătatea este o prioritate doar le festivități, într-o țară europeană, ce face parte din lumea „civilizată” este foarte greu de înțeles o asemenea situație… Poate că lucrurile nu merg perfect de fiecare dată, dar o astfel de boală este în atenția fiecărui doctor și a autorităților. Poate că nu avem tot timpul răbdarea să explicăm pe îndelete situația unui bolnav, dar unele sunt atât de evidente încât pacientul te întreabă câte ceva doar că să îi confirmi bănuielile lui ! Și apoi cred că noi toți răspundem la întrebări. Mai ales la întrebări importante despre sănătate. Să fie oare sănătatea considerat un detaliu de unii dintre noi ? Un bun de la sine dat ? Să fie tratarea stării de boală obligația statului ?

Sigur că sunt și unii dintre noi la pământ, material vorbind, cu care viața a fost dură. Sau poate noi am fost neatenți cu viața… Dar cine ar trebui să aibă grijă de sănătatea personală a fiecăruia din noi ? Oare este obligația altcuiva să se ducă la medic pentru un alt om, să îi ia analizele, să îi ia medicamentele gratuite ? Sau poate că acel om nu are casă și este foarte necăjit ? Poate ar trebui să îl ajute cineva să își revină ? Dar cine să fie acest salvator ? Și de ce să judece el pe acest om ? Se întreba tânărul doctor.

Fu trezit din gânduri de următoarea chemare, un pacient accidentat de o mașină, beat mort, care aproape că îl îmbătase cu răsuflarea lui, care venise cu ambulanța din provincie și care nu părea să aibă prea multe probleme…

Se apucă să îl consulte, concentrându-se asupra lui, iar celelalte gândurile ale lui se împrăștiau duse de adierea tăioasă a gerului de ianuarie…